24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Ziua femeii să fie doar ziua 8 martie?!
Ar fi absurd și tragic ca o singură zi pe an să ne amintim de femeie,
de aceeași făptură pentru care ne facem că existăm
sau existăm pur și simplu,
dominați de obsesia ei.
Fiecare dintre noi avem cel puțin o femeie lângă noi,
fie că ne ține în brațe, fie că o ținem în brațe,
fie că o ajutăm să treacă strada sau, fără nici o îndoială,
îi punem capul pe piept, încercând să-i îngânăm zgomotul inimii.
Femeia ne ocupă mai mult decât suntem invadați de aer,
mai mult decât respirația ne ia în seamă.
Ea există de dinaintea existenței noastre,
căci din mame venim cu toți pe această lume.
La vârsta în care începem să deosebim Eu-ul de Ea,
femeia atinge clarobscurul nopții
arătându-și ispititoarele forme ale zămislirii,
adăugându-ne celor care se lasă vrăjiți și cuceriți
de farmecele mișcărilor seducătoare
sub formă de victime sigure,
chiar dacă spiritul nostru creator
le ridică temple și scrieri de păsări măiestre.
Femeia, chiar dacă trece printre noi ca o adiere,
lasă urme profunde pe memoria noastră,
cum o șenilă de tanc mai este ținută minte de pământul peste care trece.
Fiecare dintre noi, bărbații, avem amprenta femeii apăsată pe inimă,
pe sufletul întemnițat în iubire,
ca și cum trecerea prin viață ar fi condiționată
de acest semn unic de identitate.
Existăm prin iubirea femeii sau nu existăm
atunci când pedeapsa de a nu fi iubiți sună cu același zgomot al decapitării.
Avem nevoie de femei
cum mai avem nevoie de iubire.
Ecuația existenței depinde de femeia
care este în stare să ni se ofere sub formă de sacrificiu
în urma căruia se ridică templul eternității,
legătura mistică a trupului născător
cu dorința curtenitoare a trupului răscolitor.
Dacă există viață după moarte
este mai puțin important decât necesitatea organică
de a naște viață din iubire,
astfel încât
nici măcar lanțul orfic să nu fie întrerupt.
Avem nevoie de acest punct de sprijin,
de această linie între punctul nașterii și cel al morții,
care să ne țină minte, care să ne ia în seamă,
care să facă din noi mișcări concentrice,
să nu ne rătăcim,
să fie definită în termeni cât se poate de simpli și de clari
ideea de comuniune, de solidaritate,
de aproape lângă aproapele nostru,
ceea ce nu poate să fie altceva decât arhitectura familiei.
În mijlocul ei există Ea
sub formă de iubită, mamă, soție, fiică, bunică, nepoată
și chiar străbunică și strănepoată,
toate acestea fiind de fapt întruchipările femeii în ierarhia vieții comunității.
Familia stabilește cele trei ierarhii fundamentale:
părinții părinților tăi, tu fiind fiica părinților tăi!
La nivelul comunității femeia se poziționează a fi
discretul nervul care mișcă timpul,
oferind spațiului permanenta nevoie de a se raporta la ceva.
Tot timpul în toate cele ce facem ne raportăm
cu sau fără voia noastră la femei.
Femeie, numele tău secret este primăvara!
ADI CRISTI
