Moţiunea simplă „Absorbţia banilor comunitari, o catastrofă marca PSD-ALDE”

Moţiunea simplă „Absorbţia banilor comunitari, o catastrofă marca PSD-ALDE” împotriva ministrului de resort Rovana Plumb, înaintată de grupurile parlamentare PNL şi PMP din Senat, va fi dezbătută şi votată marţea viitoare în plen, a anunţat preşedintele de şedinţă, Claudiu Manda.

Semnatarii moţiunii solicită ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, să demisioneze, acuzând dezastrul managementului fondurilor structurale în România.

„Stimată doamnă ministru Rovana Plumb, dacă aveţi decenţa necesară, vă solicităm în mod expres să demisionaţi de la conducerea Ministerului Fondurilor Europene! Aţi dovedit că nu sunteţi în stare să aduceţi în ţară banii pe care Uniunea Europeană ni i-a pus la dispoziţie. Uniunea ne dă, dar nu ne bagă şi în traistă”, se arată în moţiunea simplă.

Senatorii PNL şi PMP subliniază că „incompetenţa, lipsa de profesionalism, însemnând inclusiv lipsa de criterii de performanţă aplicate funcţionarilor care ar trebui evaluaţi în funcţie de proiectele implementate cu succes, delăsarea, lipsa de transparenţă de la nivelul ministerului responsabil cu gestionarea fondurilor comunitare au dus la situaţia în care suntem astăzi”.

„Am trecut de jumătatea programării financiare 2014-2020, nu am atras decât 10% bani europeni şi riscăm să pierdem anual miliarde de euro. Anul 2017 ne-a arătat că, deşi s-au semnat contracte de finanţare, banii au întârziat să apară. De aceea, afirmăm că s-a ajuns în România la pierderea încrederii beneficiarilor în şansa de accesa bani europeni pentru proiecte viabile. În final, această lipsă de încredere va alimenta încrederea românilor în construcţia europeană şi acest lucru este foarte grav”, se afirmă în document.

Semnatarii moţiunii aduc mai multe argumente pentru solicitarea privind demisia ministrului Fondurilor Europene, respectiv: neacordarea unei atenţii sporite Programului Operaţional Regional (POR), care înregistrează cele mai mari întârzieri cu consecinţa unui risc de dezangajare de 850 milioane de euro; lipsa finanţării către noi domenii de eligibilitate şi creşterea fondurilor disponibile pentru domeniile cu perspective de implementare mai bune; gestionarea deficitară a sumelor necheltuite între axe în cadrul aceluiaşi program operaţional pentru creşterea absorbţiei de fonduri europene nerambursabile, în special pentru dezvoltarea sectorului IMM, sector ce aduce un aport consistent la creşterea numărului locurilor de muncă; complexitatea regulilor privind depunerea şi selecţia proiectelor concomitent cu scurtarea perioadei de evaluare şi contractare; neacordarea de Asistenţă Tehnică din partea autorităţilor române, în primul rând pentru beneficiarii în pregătirea şi dezvoltarea proiectelor, implicit anticiparea problemelor de implementare şi corectarea promptă a iregularităţilor şi abia apoi pentru angajaţii ministerelor.

De asemenea, aceştia aduc ca argumente lipsa descongestionării circuitului documentelor, debirocratizarea procedurilor şi îmbunătăţirea calităţii organizaţionale a organismelor implicate în proiectele cu fonduri structurale; blocarea proiectelor de asistenţă tehnică aflate în curs de soluţionare încă din 2014 şi a tuturor proiectelor, a axelor de finanţare şi respectarea calendarelor de activităţi prestabilite; neîmbunătăţirea calităţii profesionale a personalului implicat în programele operaţionale în scopul eficientizării activităţii acestuia; lipsa promovării, într-un portal unic, a rezultatelor tuturor proiectelor finanţate, indiferent de Program sau de Axă.

„Atragem atenţia asupra situaţiei critice în care ne aflăm şi cerem încă o dată demisia doamnei ministru a Fondurilor Europene, Rovana Plumb”, se arată în moţiune.

Grupurile parlamentare PNL şi PMP din Senat au înaintat moţiunea simplă „Absorbţia banilor comunitari, o catastrofă marca PSD-ALDE” împotriva ministrului de resort Rovana Plumb. AGERPRES