24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Herta Müler nu și-a plătit cotizația de membru USR pe anul 2017, cel puțin. Nimic deosebit. Nici măcar o știre nu poate fi formulată din această informație. Mai trebuie să adăugăm ceva. Laureata Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Müler, nu și-a plătit cotizația la Uniunea Scriitorilor din România. În jurul acestei știri au început deja să apară fel de fel de interpretări, care mai de care mai lipsite de temei. Nu poți să fii împotriva unui factor de decizie, care respectă legea ad literam, uzând chiar de registrul sancțiunilor, dispuse pentru astfel de abateri de la lege. S-a plecat de la o atitudine firească a administratorilor de azi ai USR, care nu s-au lăsat intimidați de Herta Müler, cum nu s-au lăsat intimidați nici de iluștri noștri scriitori europeni prin operă și dâmbovițeni prin domiciliu: Gabriel Liiceanu, Nicolae Breban sau Eugen Simion, aflați cândva în aceeași situație ingrată. Neplatnicii, conform Statutului USR, sunt suspendați din calitatea lor de membri, până la data în care își vor achita obligațiile restante, după care fiindu-le din nou recunoscute drepturilor statutare, de la dreptul de a vota și de a fi ales și până la primirea indemnizației pe care membru USR ieșit la pensie o primește, datorită caracterului de utilitate publică pe care îl are recunoscut de lege uniunea
Dar, faptul acesta inconfortabil pentru unii, pozați în public ca fiind restanțieri, se întoarce astăzi împotriva celor care, aleși fiind de obștea scriitoricească, nu fac altceva decât să aplice prevederile statutului. Un val întreg de critici se abate asupra lor precum că nu au ”diplomația necesară”, supărând-o pe Herta Müler. De fapt aceasta nu ar trebui să fie supărată. Nici nu ştim cu precizie dacă ea este supărată pentru inevitabila suspendare. Ceea ce ştim noi sunt urmările adiacente acestei decizii. O rumoare din categoria ”lovește și fugi”, o continuare un nivel superior a reacției hastagienilor din piețele publice, cuprinde astăzi cartierele mărginașe ale literaturii române, cu tot felul de invective, bădărănisme și, nu în ultimul rând, enunțuri ilogice, care o transformă pe Herta Müler, din persoană care a greșit în victima celor care își permit să-i aducă la cunoștință că nu a respectat legea. Deasupra capului acesteia stă aprins becul avertizor: Nimeni nu este mai presus de lege! – dublat de explicitul Toți suntem egali în fața legii.
Dacă revoltații de serviciu, cei care sunt programați doar să facă zgomot, să țină locul tigăilor lovite cu ciocanul de bătut carnea, gândesc în profunzime ceea ce strigă, nimeni nu i-a împiedicat să devină ei cei care îşi asumă plata a 150 de lei, cotizația pe an, pentru a o scuti astfel pe Herta Müler de o nefericită umilință, accentuată mai mult de strigătele disperate ale acestor specimene nefericite, decât de gestul simplu, firesc și în conformitate cu prevederile statutului de a respecta legătura dintre membru şi organizaţie, cotizaţia.
Separarea devine astăzi o încercare confuză de a împânzi teritoriul USR cu tot felul de redute, de regulă ridicate de mărunții la trup și idealuri chiar dacă antropologic vorbind se respectă același traseu al evoluției. Cei care se lamentează astăzi că Herta Müler (laureata Premiului Nobel, de aproximativ un milion de dolari, plus cele câteva zeci de mii de euro cu care Dan Lungu, pe bună dreptate, a onorat-o la a doua ediție a FILIT) a fost suspendată din USR, pe motiv de neplată a cotizației, aduce în prim plan această atitudine lamentabilă a românului care moare de grija altuia, să mai facă rost de un parastas, de o pomană, numită pleașcă, ce-i mai asigură o zi cu masa pe gratis. Acești indivizi fac parte din clasa personajele cimitirelor, cei care au evidența exactă a înhumărilor, astfel încât, să nu piardă nici o pomană, să fie prezenți cu lacrimile de schimb pentru toți cei care trec în neființă, făcându-le rost de o zi fără de griji.
Cu cât nesimțirea devine cronică, cu atât specimenele se obișnuiesc cu hăhăiala, cu strigătura peste morminte, de genul: Lasă-i tată să moară ei, iar nouă să ne fie bine! Ia mai toarnă un păhărel, că simt cum sufletul mortului îmi face cu ochiul! Ptiu, Satană!”Cu nimic nu se deosebește repertoriul celor care cred că au salvarea USR la purtător și care, în loc să țină cont că USR nu este câmp de bătălie, aruncă cu pietre în geam, în ușă, dar și în capul Hertei Müler, despre care nu știm altceva decât că a luat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2009, nu și-a plătit cotizația, fiind astfel suspendată din calitatea de membru USR, ”până la reglementarea situației”. Măi tată, măi! Păi ce are nevoie ilustra scriitoare germană (născută, ghinionul ei, în România) de pomana românească, aceea de a primi și ea acel mărunțiș (ce nu poate să depășească lunar mai mult de 500 de euro) care este, la urma urmei, un semn de mărinimie a guvernanților față de scriitorii normali, alții decât cei de vagoane sau de mizerii? Eu cred că nefericita, pe nedrept bălăcărită (în termenii nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită) a gândit în taină o astfel de ieșire din pagină, să lase locul unui adevărat necăjit, din categoria celor care scuipă în palme înainte de a se pune la masa de lucru, să poată și el să se întâlnească cu norocul, chiar și din greșeală, așa cum se tot întâmplă în ultimul timp și pe la acele case mai mari!
ADI CRISTI
