MEDIERE ȘI INTRAREA ÎN NORMALITATE

Trăim din ce în ce mai periculos. Unii cred că acesta este ritmul ”vieții la maxim”, alții cred doar că ni s-au încurcat ițele, astfel încât am început să tragem haotic fiecare în direcția sa, producând ceea ce de fapt se întâmplă astăzi: unii se dau cu capul de ziduri, alții își dau cu zidurile în cap, pentru ca restul care mai rămâne cu capul întreg (sau cu zidurile întregi) stau și privesc hipnotizați scene de genul acesta, pe care nu au cum să le înțeleagă. În acest tip de brambureală iese Klaus Iohannis care declară din proprie inițiativă că el nu prea înțelege ce a vrut să spună CCR, prin decizia referitoare la Laura Kodruța Kovesi. Va citi, se va gândi, va citi din nou, se va gândi din nou, va încerca să înțeleagă și nu va acționa decât în momentul în care va fi sigur că a înțeles ceva. Nu știe ce, chiar și numai pentru că, deocamdată, nu a reușit să citească ceea ce a scris Curtea Constituțională a României, referitor la destinul Laurei Codruța Kovesi.

Președintele Klaus Werner Iohannis trage de timp, așa cum un jucător încearcă să oprească meciul, invitându-l pe arbitru la o dezbatere privind balonul rotund, enunțând chiar tema: ”Cât de rotundă este mingea și care sunt implicațiile acestei forme geometrice în dinamizarea jocului de fotbal”. Evident că preşedintele României se alintă cu astfel de ipostaze ale celui decis să lungească boala până la calendele grecești sau cel puțin până când îi va spune cineva, hai, semnează și să mergem mai departe! Unii cârcotași de prin împrejurimile sale cred că el are în plan așteptarea până la 21 iunie, dată la care vom mai afla dacă Liviu Dragnea rămâne în categoria penalilor, drept urmare societatea va trebui să se debaraseze de el, iar toate scandalurile gestionate de PSD să se mai stingă pe nesimțite… la câtă nesimțire au reușit ele să împroaște în mediul înconjurător.

Cert este un lucru. Klaus Iohannis a decis să rămână pe câmpul de luptă, să acorde credit maxim tuturor celor care ies în stradă, considerându-i reprezentanții fideli ai poporului care reacționează, cărora le pasă de tot ceea ce mișcă-n țara asta. Ei, într-adevăr, reprezintă o minoritate înspăimântătoare a electoratului, doar că aceasta este partea vie a sa, restul fiind reactivată să aibă opinii doar o dată la patru ani sau la cinci ani în cazul președinției țării. Pe tot acest parcurs, din patru în patru ani, votul majoritar care a decis și care va decide în continuare învingătorii este asigurat de grosul inactiv al electoratului, dispus să stea în expectativă, să nu aibă păreri, să dea impresia că rolul său activ este, conform legii, o dată la patru ani, atunci când iese la vot, atunci când singur, liber votează pentru ce crede el că trebuie să voteze, chiar dacă acum, după 28 de ani de democrație reprezentativă, încă se mai votează în necunoștință de cauză. A mima că ai votat pentru că cel pe care l-ai votat te-a convins, a ajuns astăzi o tradiție, după opt alegeri electorale generale, opt alegeri locale, opt alegeri prezidențiale, plus trei alegeri europarlamentare. Se pare că, din acest punct de vedere ne merităm președintele, acest ingenuu care pricepe greu și atunci când în sfârșit a înțeles ce se spune în propoziție, uită care este rolul său, ce trebuie să facă. Gestul lui Klaus Iohannis de a-și pierde fermitatea în momentul în care este pus în situația de a fi garatul respectării legii fundamentale a țării devine unul care ne descalifică pe noi ca popor. Avem ceea ce merităm să avem, atâta timp cât peste șase milioane de votanți l-au ales să ne conducă, să ne reprezinte, dar și să își asume responsabilitatea gestionării țării, pas cu pas, astfel încât să nu ratăm o treaptă, să reușim să mergem pe drumul  care ne duce înspre acel iluzoriu orizont al vieții mai bune.

Președintele este al nostru, așa cum suntem obișnuiți să ne atribuim și proprietatea care ne aparține, cu acte în regulă. Acest instinct de proprietate și asupra celui în care unii din noi am investit încredere, credință în viitor, este de fapt garanția că din partea noastră nu poate exista trădare, nu poate exista pedeapsa suicidului, atâta tip cât lovind în el lovim de fapt în noi. Se poate spune că trădarea nu poate să vină decât dinspre el înspre noi, mai ales că ”noi”, din momentul validării victoriei am devenit întregul popor român. Cei care l-au votat pe Klaus Werner Iohannis, dar și cei care nu l-au votat au dreptul să creadă că președintele țării este cel care îi reprezintă, cel care lucrează pentru ei, cel care dă seamă în fața lor atunci când aceștia îl cheamă afară, la gard sau în fața Parlamentului. El este garanția că statul de drept funcționează în parametri normali sau, dacă nu este așa, el este primul care sesizează defecțiunea și chemă la dialog instituţiile statului pentru mediere și intrarea în normalitate.

ADI CRISTI