MARȘUL VIEȚII      

De patru ani Iașul încearcă să ofere, din nou, un altfel de ton la cântec evenimentelor ce țin de memorie (mai ales de poveștile memoriei), astfel încât ceea ce a fost bun să fie venerat, iar ceea ce a fost rău să nu se mai repete. Inițiatorul acestui memento mori este Josef Wasserman, rabinul avocat al comunității evreilor (originali din România) din Israel. Prezent în Târgul Ieșilor din nou, în fruntea unei delegații impresionate de aproape o sută de evrei, parte din ei originali chiar din Iași, rabinul Josef Wasserman a reușit să ofere conaționalilor săi ospitalitatea prietenului său, primarul Iașilor, Mihai Chirica, una dintre cele mai atente oficialități ale administrației publice locale față de comunitatea evreilor, în general și față de comunitatea evreilor ieșeni, în special. Mihai Chirica are toate datele necesare primirii titlului de Drept între Popoare, dacă această recunoaștere s-ar atribui nu numai celor care au salvat de la moarte pe purtătorii stelei galbene, ci și oamenilor care au reușit să acorde respectul cuvenit celor care s-au născut evrei, pe timpul în care acesta ar fi putut fi considerat un mare păcat. Ieșirea din normalitate cu o astfel de apreciere este la fel de periculoasă ca și administrarea fabricii morții, sălașul negru al lagărelor de concentrare în care au fost exterminați aproape șase milioane de evrei, exact pentru delictul de a se fi născut evrei. Fără a ne face că nu observăm, că nu știm cine se află în fruntea valului de simpatie, de respect, de fapt de atitudine normală față de o comunitate conlocuitoare, față de evreii Iașului, suntem obligați pur și simplu să constatăm normalitatea vizitelor în statul Israel a delegației ieșenilor, condusă de primarul Mihai Chirica la (Tel Aviv, Ierusalim sau Haifa, acolo unde evreii originali din Iași i-au făcut o primire entuziastă), așa cum întoarcerea acestor vizite a avut ca scop comemorarea victimelor Pogromului de la Iași, comemorare care, iată, de patru ani a născut această avanpremieră, numită Marșul Vieții, sub atenta îndrumare a neobositului rabin avocat, maior în rezervă de la Parașutiști, din Armata Israelului, Josef Ahron Wasserman, fiul celebrului Rabin din Motohoi, Pinhas Eliahu Wasserman, care timp de 50 de ani a asigurat judecata rabinică pentru comunitatea evreilor din acest oraș, care în perioada interbelică era considerat fieful comunității evreilor din Moldova. Curtea rabinică din Motohoi a fost recunoscută ca fiind una dintre cele mai căutate și apreciate.

De fapt ce se vrea a fi acest marș? Motivația acestei acțiuni se dorește a fi una cât se poate de explicită. Prin această acțiune (dedicată în special tinerilor) se dorește ca ținerea de minte, aducerea aminte, povestirea întâmplărilor abominabile ale anilor de restriște, pe care i-a trăit omenirea, să fie o protecție sigură ca astfel de atrocităţi să nu se mai întâmple. Este foarte periculos să fie minimalizată această componentă de securitate, pe care povestirea a ceea ce a fost, chiar și de câteva ori pe an, să ne ofere siguranţa că așa ceva nu se va mai întâmpla. NU vom fi noi de acord să se întâmple. Vom face tot posibilul ca așa ceva să nu se uite pentru a nu se mai întâmpla. Este cunoscut faptul că în firea omului stă acea comoditate de a nu gândi prea departe, de a rămâne în apropierea gândurilor noastre. Nu ne îndepărtăm prea mult de clipele trăite. Avem tentația de a repeta de fiecare dată ceea ce am uitat, fără ca să ne dăm seama că așa ceva am mai trăit. Ar fi de-a dreptul impardonabil ca noi, oamenii secolului XXI, să repetăm dramele, atrocitățile fascismului, de exemplu, chiar dacă suntem tentați să le schimbăm denumirile, să le prezentăm ca fiind altceva. În fond nimic nu poate fi altceva dacă duce la moartea oamenilor nevinovați, dacă vom mai ucide cu plăcerea criminalului de a experimenta pe oameni nevinovați diferitele strategii de subjugare ale omeniri, descoperiri sau încercări de a prelungi limita de rezistență a organismului uman, rod al nebuniei unor pretinși ”savanți de renume mondial”.

Marșul vieții este un pretext foarte bun pentru ca pacea să fie cântată, să fie invocată, fie în limba română(Pace) fie în ebraică (Shalom). Marșul vieții a adus la Iași încă doi supravieţuitori ai Pogromului din 27-29 iunie 1941, supravieţuitori care și-au mărturisit povestea pe care au depus-o mărturie în tezaurul de povestiri ce nu trebuie uitate, întru ținere de minte.

Este bine de știut acest paradox care ne pune în dificultate: ”Pogromul și holocaustul nu te omoară, chiar dacă ești ucis! Urmașii tăi vin și ne spun că memoria ta a devenit veșnică”!

S-a greșit fundamental în numele omenirii. Nu există răzbunare prin moarte, așa cum nu există dreptul de a dispune de moarte înaintea lui Dumnezeu.

Iașul din nou s-a ridicat deasupra nimicniciei și a dat voie profunzimii strigătului de PACE să ridice porumbeii deasupra norilor grei de ploaie. Vrem Pace pe Pământ! Să fie Pace!

ADI CRISTI