Conferinta Nationala a Medicamentului 2018

Bucureștiul va găzdui în perioada 20-21 septembrie 2018Conferința Națională a Medicamentului.

Temele centrale ale conferinței sunt: Siguranța pacientului și farmacovigilența, Reglementare, Comunicare etică, Acces.Conferința este organizată în parteneriat instituțional cu AgențiaNațională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) sub egida Comisiei pentru Sănătate Publică a Senatului și Comisia pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților. 

Evenimentul va dezbate importanța farmacovigilenței, provocările și soluțiile pentru utilizarea responsabilă, în condiții de siguranță a medicamentelor, precum și soluțiile pentru îmbunătățirea accesului la tratament.

Vor participa personalități din domeniul medical, alături de reprezentanți ai autorităților din zona de reglementare a medicamentelor, profesioniști în sănătate, farmaciști, medici, asociații de pacienți, reprezentanți ai industriei farmaceutice și ai mass-media.

Dintre speakeri amintim: Prof. dr. Anca Buzoianu – Președinte al Consiliului Științific al ANMDM, Dr. Alexandru Velicu – Președinte ANMDM, Dr.Roxana Stroe – Șef serviciu Farmacovigilență și Managementul Riscului la ANMDM, Membru PRAC (Comitetul pentru Evaluarea Riscurilor în Farmacovigilență), Dr. Nicolae Fotin – Expert medical și reglementare, Conf. dr. Diana Loreta Păun  – Consilier de Stat Departamentul de Sănătate Publică, Administraţia Prezidenţială, Dr. Laszlo Attila – Președinte Comisia pentru Sănătate Publică a Senatului României, Conf. dr. Florin Buicu – Președinte Comisia pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților, Prof. dr. Alexandru Rafila – Expert sănătate publică.

Invitat special în cadrul conferinței este Prof. Herve Le Louët – Președinte al Consiliului Organizațiilor Internaționale pentru Științe Medicale (CIOMS) și  fost expert științific în Comitetul pentru Evaluarea Riscurilor în Farmacovigilență (PRAC) al Agenției Europene a Medicamentului.

 

Farmacovigilența, definită de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind „știința și setul de activități legate de depistarea, evaluarea, înțelegerea și prevenirea efectelor adverse ale medicamentelor” (1), este una dintre zonele de interes maxim care are cea mai abruptă creștere din domeniul medical. Acest domeniu este esențial pentru monitorizarea sănătății publice și pentru utilizarea în siguranță a medicamentelor.

Obiectivele specifice ale farmacovigilenței (2) sunt:

Øsă îmbunătățească îngrijirea pacientului în legătură cu utilizarea în condiții de siguranță a medicamentelorși a intervențiilor paramedicale,

Øsă contribuie la evaluarea beneficiilor, a efectelor nocive, a eficacității și a riscului de utilizare a medicamentelor, încurajând utilizarea în condiții de siguranță, rațională și eficientă (inclusiv eficientă din punct de vedere al costurilor),

Øsă promoveze înțelegerea, educarea și formarea clinică în domeniul farmacovigilenței și comunicarea eficientă către public.

Farmacovigilența s-a dezvoltat și va continua să se dezvolte ca răspuns la nevoile pacienților. Creșterea incidenței afecțiunilor cronice și non-cronice este principalul factor determinant al cererii în creștere de medicamente. Această creștere la nivel mondial este direct proporțională cu consumul de produse farmaceutice și, în extenso, cu apariția reacțiilor adverse. În consecință se estimează o creștere a cererii pentru monitorizare și reglementare a medicamentului, pentru standardizare și alocare de resurse pentru implementarea la nivel global, regional și local.

„Există o relație complexă, extrem de importantă între o serie de parteneri implicați în practica de monitorizare a siguranței medicamentelor. Împreună trebuie să conlucrăm, să anticipăm și să răspundem printr-un set de măsuri consolidate la cererea și nevoia populației, a politicienilor și tuturor profesioniștilor din domeniul sănătății. Prin acest eveniment ne dorim să aducem la aceeași masă toți factorii interesați, pentru a identifica și oferi soluții legate de siguranța medicamentului din perspective diferite (pacienți, companii, autorități). Un punct important este identificarea celor mai eficiente căi și metode de a comunica responsabil această problematică către pacientul român Farmacovigilența trebuie să facă parte integrantă din toate programele de sănătate publică care utilizează medicamente pentru a optimiza utilizarea resurselor de sănătate și a preveni eventualele tragedii”, Prof. Dr.Anca Dana Buzoianu, coordonatorul științific al evenimentului, Președinte Consiliul Științific al ANMDM din România.

 

 Vor fi abordate teme precum: importanța și rolul activității de farmacovigilență în practica medicală și farmaceutică, activitatea de farmacovigilență din perspectiva pacienților, erorile de medicație și malpraxis, siguranța vaccinurilor, utilizarea off-label, colectarea de date în contextul farmacovigilenței și al noilor reglementări GDPR, perspective de viitor în farmacovigilență – dezvoltarea tehnologiei și digitalizarea.

Despre ANMDM:

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale reprezintă de peste 50 de ani autoritatea de reglementare în domeniul medicamentului din România și, din 2015, autoritatea națională competentă și în domeniul evaluării tehnologiilor medicale.

PR & Comunicare: Sănătatea Press Group – Expertul tău în comunicare pe domeniul medical

Media Kompass – monitorizare și evaluare

Info:

  1. http://www.who.int/medicines/areas/quality_safety/safety_efficacy/pharmvigi/en/
  2. http://apps.who.int/medicinedocs/pdf/s4893e/s4893e.pdf?ua=1