Israelul redeschide unicul punct de trecere a frontierei cu fâşia Gaza

Israelul va redeschide luni dimineaţa punctul de trecere de la Erez către fâşia Gaza, a anunţat duminică ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, citat de AFP.

Punctul de trecere de la Erez, singurul prin care este permisă trecerea între Israel şi teritoriul palestinian controlat de Hamas, fusese închis în urmă cu o săptămână; autorităţile israeliene au motivat decizia respectivă prin continuarea manifestărilor violente de la frontieră.

Cei circa două milioane de palestinieni din Gaza depind de ajutoarele din străinătate, iar frontiera cu Egiptul este de asemenea închisă aproape permanent. Israelul restricţionează accesul în Gaza de zece ani, inclusiv pe cale maritimă, prin Marea Mediterană, reaminteşte AFP.

Din 30 martie, manifestaţiile palestiniene la frontiera cu Israelul s-au soldat cu moartea a 172 de palestinieni şi a unui soldat israelian. De câteva săptămâni, Egiptul şi ONU încearcă să obţină un armistiţiu durabil între Hamas şi Israel. Săptămâna aceasta, potrivit unui comunicat al ministerului israelian al apărării, s-a înregistrat un calm relativ, iar reducerea violenţelor i-a permis ministrului Lieberman să decidă redeschiderea unicului punct de trecere. AGERPRES