3021360 02/03/2017 German Chancellor Angela Merkel, left, and UK Prime Minister Theresa May at the informal EU Summit in Valetta, the capital of Malta. Alexey Vitvitsky/Sputnik

Marea Britanie se îndreaptă tot mai vizibil către un Brexit fără acord cu UE. Theresa May promite că nu va face niciun compromis

Prim-ministrul britanic Theresa May a promis că nu va face niciun compromis în ceea ce priveşte negocierile pentru Brexit cu Uniunea Europeană şi nu va lua nicio decizie care nu este în interesul ţării, relatează BBC.

Premierul a promis că nu va fi „presată” să ia nicio decizie contrară principiilor sale în timpul negocierilor.

De asemenea, Theresa May a declarat că nu va ceda presiunilor de a organiza un al doilea referendum privind ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar.

„Acest lucru ar fi o trădare imensă a democraţiei şi a încrederii britanicilor”, a declarat May.

Conform prim-ministrului, următoarele luni sunt „o perioadă critică pentru definirea viitorului ţării”, dar misiunea ei este „clară” şi va „îndeplini decizia democratică a poporului britanic.

Aceasta şi-a asigurat cetăţenii că în ultimele două luni au fost făcute „progrese reale” în negocierile pentru Brexit.

„Vrem să părăsim Uniunea Europeană cu un acord bun şi am încredere că acest lucru se va întâmpla”, a declarat Theresa May.

Guvernul Marii Britanii s-a pregătit pentru posibilitatea ieşirii Marii Britanii din UE fără un acord, chiar dacă acest scenariu va crea „adevărate provocări atât pentru Marea Britanie cât şi pentru Uniunea Europeană”, a transmis Theresa May.

Marea Britanie va părăsi oficial Uniunea Europeană în data de 29 martie.

MEDIAFAX