Viorica Dăncilă, în Parlamentul European: România nu se va abate de la valorile europene

Dezbateri aprinse, miercuri, în Parlamentul European privind respectarea statului de drept în România, la care prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a menţionat de două ori că autorităţile de la Bruxelles nu vor ezita să acţioneze, dacă nu se schimbă direcţia în ceea ce priveşte modificările din justiţie. El a atras atenţia că este un proces cu o miză foarte mare şi pentru viitorul UE. Premierul, Viorica Dăncilă, a criticat MCV şi în final a cerut încredere că România nu se va abate de la valorile europene. Independenţa sistemului judiciar şi capacitatea sa de a combate corupţia sunt esenţiale pentru o Românie puternică în UE – a susţinut prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. El a spus că ţara noastră a făcut în ultimii 30 de ani progrese enorme, însă evoluţiile din prezent îngrijorează foarte mult Comisia Europeană, ele dovedind regresul procesului de reformă din ţara noastră şi ar mai fi timp, spunea acesta, pentru ca acest demers să ia o turnură pozitivă. Frans Timmermans a respins argumentele unor eurodeputaţi români, spunand că nu este criticată România sau poporul român, ci anumite chestiuni concrete şi anume modificările legilor justiţiei, a codurilor penale, care îngrijorează deopotrivă cetăţenii romani şi instituţiile europene. „Dacă noi acum vorbim despre aceste lucruri, este pentru că ne pasă ce se întâmplă cu poporul român care vrea să-şi îndeplinească destinul european, pentru că vrem să ne asigurăm că sistemul în care trăieşte este o democraţie bazată pe statul de drept şi cu respectul total al drepturilor omului, unde corupţia este combătută în mod eficient şi eliminată din societate. Daţi-mi voie să spun ceva foarte clar: miza acestui proces este extrem de mare pentru viitorul UE şi este la fel de important, dacă nu chiar mai important pentru poporul român. Dar Comisia trebuie să fie brutal de sinceră în evaluarea noastră, o vom face. Dacă trebuie să folosim alte mijloace la dispoziţia noastră, o vom face. Asta nu este o ameninţare. Vă spun că suntem gardienii tratatelor şi că ne luăm acest rol foarte în serios”, a declarat Frans Timmermans. Prezent în hemiciclul de la Strasbourg, premierul Viorica Dăncilă a afirmat că, deşi România este divizată, împreună trebuie să realizăm viitorul UE începând de anul viitor. Ea a cerut ca lucrurile care divizează să fie lăstae deoparte şi să fie avute în vedere doar aspectele care ar aduce unitate. Viorica Dăncilă a criticat MCV spunând că acesta nu şi-a atins obiectivul pentru care a fost înfiinţat, însă a spus că va ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia şi va fi în continuare dispusă să dialogheze. „Domnule prim-vicepreşedinte Timmermans, cu siguranţă vom ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia. Astăzi, ministrul justiţiei, prezent lângă mine, va merge la Comisia de la Veneţia. România este o ţară proeuropeană şi cu siguranţă nu se va abate de la drumul proeuropean, şi vă spune o fostă colegă de-a dumneavoastră. Vă rog să aveţi încredere în România şi să aveţi încredere în parcursul european şi în respectarea statului de drept în ţara mea”, a declarat Viorica Dăncilă: Şi ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, după reuniunea din hemiciclu, că se va deplasa la Veneţia pentru a discuta cu reprezentanţii comisiei mai multe aspecte ce ţin de Codul Penal şi cel de Procedură Penală. În opinia sa, legile trebuie să fie în concordanţă cu deciziile europene, dar să ţină cont şi de specificul naţional. (sursa: RRA)