Liviu Dragnea i-a delegat atribuţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor lui Florin Iordache

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile către vicepreşedintele Florin Iordache, delegarea fiind valabilă pentru data de 8 octombrie, „În data de 8 octombrie 2018, atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor vor fi exercitate de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor”, se arată în decizia publicată luni în Monitorul Oficial. Demersul are loc pe fondul informaţiilor potrivit cărora Camera Deputaţilor ar urma să se adreseze Curţii Constituţionale în legătură cu existenţa unui conflict între Ministerul Public şi Parlament pe tema protocoalelor cu SRI. (sursa: News.ro)