Au fost publicate modelele de subiecte pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat

Modelele de subiecte pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat au fost postate vineri pe site-ul subiecte.edu.ro.

Reprezentanţii MEN au precizat vineri într-o conferinţă de presă că elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a vor susţine examenele de finalizare a ciclurilor de învăţământ gimnazial (Evaluare Naţională) şi liceal (Bacalaureat) după acelaşi format de subiecte ca în anul şcolar anterior.

Decizia a fost luată de ministrul interimar al Educaţiei Naţionale, Rovana Plumb, după consultările avute vineri cu reprezentanţii profesorilor, părinţilor şi elevilor.

„Am solicitat consultări cu sindicatele din învăţământul preuniversitar, cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, cu Consiliul Naţional al Elevilor, cu cadrele didactice, pentru a lua cea mai bună decizie în ceea ce priveşte modul în care copiii noştri vor trece cu bine, în acest an şcolar, Evaluarea Naţională, respectiv examenul de Bacalaureat. Am ajuns la concluzia ca în timpul jocului nu se schimbă regulile. De aceea, în acest an şcolar nu se aplică nicio schimbare privind formatul variantelor de subiecte”, a declarat Rovana Plumb, ministru interimar al Educaţiei. AGERPRES