Birchall: Guvernul Dăncilă acordă o importanţă deosebită prevenirii şi combaterii violenţei împotriva femeilor

Guvernul Dăncilă acordă o importanţă deosebită prevenirii şi combaterii violenţei împotriva femeilor, prin politici publice menite să vină în sprijinul femeilor care cad victime acestui flagel, a afirmat duminică viceprim-ministrul Ana Birchall.

„În anul 1999, Adunarea Generală a ONU a stabilit data de 25 noiembrie ca fiind Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Astfel, marcarea acestei zile a avut drept scop creşterea gradului de conştientizare faţă de un fenomen ce afectează drepturile fundamentale ale omului, precum dreptul la viaţă, siguranţă, libertate, demnitate, integritate fizică şi psihică, şi care impune eforturi susţinute pe termen lung, din partea autorităţilor, în materie de prevenire şi combatere”, a scris Ana Birchall, pe Facebook.

Ea a subliniat că a considerat întotdeauna că „una dintre cele mai apăsătoare probleme ale societăţii este cea a violenţei”.

„Fie că vorbim de violenţă fizică, psihică, economică sau de orice altă natură, cele mai des întâlnite victime sunt şi cele mai puţin capabile de apărare: femeile şi copiii. Violenţa împotriva femeii, împotriva copiilor şi violenţa de orice fel reprezintă probleme universale, prezente în toate ţările lumii, indiferent de gradul lor de dezvoltare, manifestându-se la nivelul tuturor segmentelor societăţii. Nici România, din păcate, nu este ocolită de repercusiunile acestui flagel împotriva căruia avem datoria să luptăm împreună şi să ne implicăm fiecare, indiferent de zona sau domeniul în care activăm”, a spus Ana Birchall.

Viceprim-ministrul a precizat că s-a luptat pentru ca România să fie în rândul ţărilor cu o legislaţie modernă din perspectiva prevenirii şi combaterii violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.

„Unul dintre proiectele mele de suflet, pe care mi l-am asumat ca obiectiv personal în perioada în care am fost parlamentar de referinţă al legislativului român la Consiliul Europei pe problema violenţei împotriva femeilor, a fost ratificarea Convenţiei de la Istanbul de către România, un instrument esenţial de protecţie pentru toate femeile care din păcate sunt în continuare hărţuite, discriminate sau care nu se simt încă în siguranţă în propria casă, pe stradă sau la locul de muncă”, a arătat Ana Birchall.

De asemenea, vicepremierul le-a transmis „femeilor care suferă în tăcere” că „nu sunt singure”.

„Astăzi, mă folosesc din nou de acest prilej pentru a le transmite tuturor femeilor care încă suferă în tăcere, fiind prizoniere ale acestui fenomen, că nu sunt singure. Sunt mândră că Guvernul Dăncilă acordă o importanţă deosebită prevenirii şi combaterii violenţei împotriva femeilor, prin politici publice menite să vină în sprijinul femeilor care cad victime acestui flagel. Personal, mă voi lupta în continuare, alături de toţi cei care susţin aceste cauze, până când violenţa domestică, violenţa împotriva femeilor, sau violenţa împotriva copiilor vor rămâne doar cicatrici ale societăţii noastre. Numai împreună putem spune cu adevărat un NU hotărât violenţei, pentru că în orice moment şi la orice nivel violenţa naşte violenţă”, a mai afirmat Ana Birchall. AGERPRES