Pesta porcină a ajuns în judeţul Buzau

Primul caz de pestă porcină africană la mistreţ a fost confirmat, luni, în judeţul Buzău, în urma analizelor de laborator. Animalul a fost găsit de un localnic la o distanţă de aproximativ un kilometru de un alt focar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Buzău, a fost confirmat primul caz de pestă porcină africană la mistreţ, în zona Beceni.

“Animalul a fost găsit în putrefacţie la aproximativ un kilometru de focarul de la Mărgăriţi. A fost trimis la analiză os lung, iar IDSA a confirmat pesta porcină africană”, arată Prefectura Buzău.

Mistreţul a fost găsit de un bărbat din zonă, care a alertat autorităţile.