Toader îi răspunde lui Iohannis legat de guvernarea prin OUG: În Constituţie este această abilitare a Guvernului, în situaţii excepţionale

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că legea fundamentală a ţării prevede posibilitatea ca Guvernul, în situaţii excepţionale, să emită ordonanţe de urgenţă, precizând că, pentru ca prevederea să fie scoasă din Constituţie, trebuie procedură de revizuire.

„Mai consultăm Parlamentul o dată, extindem aria de referinţă a întrebărilor pentru referendum. Dezbaterea fiind în curs, nu este rolul meu să mă amestec. Până atunci vreau să vă spun că, în Constituţie, există această abilitare a Guvernului ca în situaţii excepţionale, de urgenţă, să emită ordonanţe de urgenţă.

Din moment ce o prevedere este de rang constituţional, ca prevederea respectivă să fie extrasă din Constituţie, să nu mai existe, trebuie o procedură de revizuire a Constituţiei”, a declarat Tudorel Toader.Reacţia ministrului Justiţiei vine după ce preşedintele a solicitat, în două rânduri, PSD-ului ca Guvernul să nu mai emită ordonanţe de urgenţă în domenii importante.„Avertizez Guvernul să nu emită OUG în aceste domenii justiţie, politică penală, până când nu se exprimă poporul, până când nu cunoaştem voinţa suverană a românilor”, a declarat, luni, Klaus Iohannis.Preşedintele a anunţat că pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare, va avea loc şi referendum.