COMPETENȚĂ ȘI RESPONSABILITATE

Ciuca bătăilor a devenit personajul ingrat al acestui început de mileniu, cel mai huiduit, cel mai contestat, singurul care a demonstrat că este în stare să propage ura și dușmănia la intensități maxime.
Personajul în sine este unul pe fond anonim, lipsit de minima personalitate care l-ar putea scoate din rând, care ar putea să construiască un destin aparte. Doar conjunctura este în stare să separe, și în acest caz, apele, să-l scoată din neunde, din rândul ”nimenilor” în față, prezentându-l ca fiind victima nefastă a jocurilor de culise, dar și a admonestărilor publice.
Este incredibilă cum poate să acționeze nesimțirea, cât rău poate să producă în primul rând colegilor de suferință, idealuri, speranțe.
Acum când PNL se detașează în câștigătorul acestor alegeri europarlamentare, nu putem să nu așteptăm o reacție din partea PSD, partidul care a pierdut fără drept de apel, cum de altfel ne-a învățat să piardă de la alegerile prezidențiale din 2014.
Se pare că, Liviu Dragnea nu are anvergura liderilor naționali. El poate fi, asemenea lui Vasile Blaga, un ideal om nr.2 în partid, cel care execută și nicidecum cel care gândește. Limita de competențe se oprește la executant și nicidecum nu se arată iscusit în viziuni și remodelări de arhitecturi futuriste.
Liderii actuali ai PSD ar trebui obligatoriu să facă mai mulți pași în spate. Nu în lateral, ci în afara terenului în care se iau decizii. O astfel de mișcare ar fi fost necesară încă din momentul primei condamnări pe care a suferit-o Liviu Dragnea, chiar și numai la nivelul mesajului pe care PSD l-ar fi transmis. Fără corupți nu este invenția lui Klaus Iohannis sau a USR, ci pur și simplu ea vine din bunul simț al acestui popor care niciodată nu a suportat hoția, hoții și necinstea.
Omenii au ieșit la vot într-un număr impresionant doar pentru a vedea cu ochii lor ce înseamnă să ai puterea votului în mână. Ce poți schimba cu ea, în slujba cui o poți pune sau chiar folosii.
Pesediștii, atâți câți au mai rămas în picioare, ar trebui să strângă rândurile. Să înceapă marea curățenie căci, asemenea unui paradox viabil, de social democrație este nevoie mai mult ca oricând într-o Europă dezarticulată, în care euro scepticii și extrema dreaptă au reușit să câștige aproape 1/3 din voturi în Parlamentul European. Dar, așa cum reiese și din mesajul pe care alegerile de duminică, 26 mai 2019, l-a transmis nu putem să facem abstracție de nevoia de morală desăvârșită, de apropiere de aceste valori fundamentale la modul firesc, natural, fără nici o tentă de forțare sau impunere.
PSD are datoria morală de a se retrage de la guvernare, în primul rând. Apoi este necesară eliminarea acelor asperități provocate de liderii partidului, cei care nu numai că au făcut de râs partidul, dar au tăiat adânc în speranța și încrederea românilor, prezervate în roșu de PSD!
Ieșirea imediată de la guvernare a PSD va acționa în primul rând în favoarea social-democrației care va fi pusă în situaţia unei reașezări profunde în tiparele curățate și remodelate ale realei griji față de cetățean. Părăsirea conceptului de protejare cu orice preț a liderului, transformarea acestuia în cea mai importantă piesă de pe table de joc, chiar și în detrimentul interesului electoratului său sau, mai larg, a cetățeanului pus în situația de a se jertfi pentru el și nu invers, devine o palmă data peste obrazul democrației, în momentul în care legea este pusă la dispoziția liderilor politici, astfel încât, în spatele ei să se joace murdar, în favoarea intereselor lor de a-și justifica rămânerea la guvernare.
Simpla supărare nu poate să țină loc de mesaj credibil, de analiză lucidă, ea fiind doar o prelungire a incapacității guvernaţilor de a răspunde adevăratelor chemări, dictate ferm de nevoile reale ale țării și mai ales ale poporului părăsit.
Trebuie ca cineva să-și asume acest adevăr, să treacă peste sloganurile cu majorările de salarii și de pensii și să privească în ochi noul aranjament al nivelului de trai, în condițiile în care românii au fost obişnuiţi cu schimbarea în bine a lui Traian Băsescu, atunci când s-a tăiat adânc în veniturile populației.
Este timp ca PSD să-și revină, să ajungă din nou la o linie de pornire care să-l vindece de eșecurile ultimilor trei guvernări. Norocul PSD constă în faptul că întregul eșichier politic dâmbovițean este jalnic și păgubos, numai bun de remodelat, de învins de adevărații oameni școliți, care au capacitatea de a-și pune competența și responsabilitatea în slujba cetățeanului.

ADI CRISTI