Europarlamentarii vor ca Marea Britanie să se adapteze la evoluţiile normelor europene

Europarlamentarii vor ca Marea Britanie să se adapteze la evoluţiile normelor europene în materie socială, fiscală, ecologică şi de ajutor de stat în viitorul acord comercial negociat cu UE, conform unui proiect de rezoluţie din care AFP a obţinut joi o copie.

În acest proiect de rezoluţie, care urmează să fie votat la 12 februarie într-o sesiune plenară la Strasbourg, aleşii europeni cer „condiţii de concurenţă echitabile, care să garanteze norme echivalente” între UE şi Marea Britanie „în materie de politică socială, muncă, mediu, concurenţă şi ajutoare de stat”.

„Standardele UE” în aceste domenii trebuie „păstrate, pentru a se evita o nivelare în jos, cu perspectiva unei alinieri dinamice”, adică una care evoluează în timp, scriu ei.

Rezoluţia Parlamentului European nu are caracter obligatoriu, dar eurodeputaţii reamintesc că ei vor avea ultimul cuvânt asupra acordului, care trebuie negociat în acest an între Bruxelles şi Londra din cauza Brexit-ului.

Comisia Europeană şi-a publicat luni mandatul de negocieri asupra acestei viitoare relaţii.

Temându-se ca Londra să nu dereglementeze economia spre profitul său, Comisia consideră, la fel ca eurodeputaţii, indispensabil ca viitorul acord să garanteze „o concurenţă deschisă şi loială, care să cuprindă angajamente solide pentru a asigura condiţii echitabile”.

Mandatul de negociere al Comisiei, pe care eurodeputaţii spun în rezoluţia lor că îl „susţin”, trebuie aprobat la 25 februarie de către statele membre. Discuţiile ar urma să pornească la începutul lui martie.AGERPRES