Priorităţile Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România vor fi stabilite în cadrul Adunării Generale

Priorităţile Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România vor fi stabilite în cadrul Adunării Generale a federaţiei, care va loc de joi până duminică la Bucureşti, prilej cu care se va alege şi noul Birou de conducere.

Potrivit unui comunicat de presă al ANOSR, pentru a se asigura o serie de măsuri de protecţie, doar o parte dintre reprezentanţii studenţilor s-au deplasat la Bucureşti, iar ceilalţi vor participa prin mijloace de comunicare „sincronă”.

„Astfel, în perioada 27 – 30 august, ANOSR, împreună cu Asociaţia Studenţilor în Contabilitate şi Informatică de Gestiune (ASCIG) şi cu sprijinul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ASE), organizează la Bucureşti un eveniment care să stabilească poziţionarea şi propunerile studenţilor”, se arată în comunicat.

Festivitatea de deschidere se va desfăşura joi în Grădina de Vară a Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.

Reuniunea are loc cu respectarea tuturor normelor igienico-sanitare în vigoare (furnizarea de măşti de protecţie şi dezinfectant de către organizatori tuturor participanţilor), cu menţinerea distanţării fizice impuse de măsurile pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, prin limitarea numărului de persoane prezente în spaţiul exterior de desfăşurare, prin asigurarea mijloacelor de comunicare sincronă în săli destinate participanţilor şi cu impunerea limitei legale a numărului de persoane din fiecare sală.

„Totodată, anterior sosirii participanţilor şi invitaţilor s-a recurs la dezinfecţia spaţiilor şi a pieselor de mobilier utilizate, federaţia conştientizând situaţia pandemică actuală şi garantând pentru respectarea tuturor prevederilor legale în vederea menţinerii siguranţei tuturor”, afirmă ANOSR. AGERPRES