240 de ieşeni, depistaţi că nu respectau măsurile de siguranţă sanitară. 13 dintre aceştia se aflau în carantină sau izolare

240 de persoane au fost depistate că nu respectă măsurile de protecție sanitară, în timp ce 13 persoane au fost identificate că nu respectau măsurile de carantină  sau de izolare instituite de autorităţi ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, în luna august, în judeţul Iaşi, se arată într-o informare dată publicităţii luni, 31 august, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), întrunit în şedinţă extraordinară la convocarea prefectului Marian Grigoraş, în care a fost prezentat bilanțul activităților instituțiilor de control asupra modului în care au fost respectate măsurile sanitare pe durata stării de alertă, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 2.256 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 491.350 lei, se mai arată în document, în care se mai precizează că, în luna august, la nivelul județului Iași au fost verificate în total 3.482 de societăți comerciale și au fost legitimate 4.914 de persoane. (E.M.)