Activitatea restaurantelor, barurilor şi cafenelelor din comuna Popricani, interzisă pentru o perioadă de două săptămâni

Întruniţi miercuri, 4 noiembrie, în şedinţă extraordinară, la convocarea prefectului Marian Grigoraş, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iaşi au aprobat o hotărâre prin care se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor din comuna Popricani, unde incidenţa cumulată a cazurilor noi de coronavirus în ultimele două săptămâni a depăşit pragul de 3 la mia de locuitori. De asemenea, hotărârea mai prevede, printre altele, modul în care urmează să-şi desfăşoare activitatea cu publicul operatorii economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, cinematrografele, institutele de spectacole/concerce, precum şi operatorii licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc în localităţile din judeţ în funcţie de rata de incidenţă a cazurilor noi de coronavirus înregistrate în ultimele 14 zile raportate la mia de locuitori.

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1. (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor din comuna Popricani (3,03), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori, este interzisă.

 

(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor din comunele  Movileni (2,61), Scobinți (1,83) și Valea Seacă (1,79), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00.

 

Art. 2. (1) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din comuna Popricani (3,03), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități de cazare.

 

(2) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din comunele Movileni (2,61), Scobinți (1,83) și Valea Seacă (1,79)   unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00.

 

Art. 3. (1) Organizarea și desfășurarea în interior a activităților cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte din comuna Popricani (3,03), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori, este interzisă.

 

(2) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte din comunele Movileni (2,61), Scobinți (1,83) și Valea Seacă (1,79) , unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.

 

Art. 4. 1) Activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc din comuna Popricani (3,03), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori, este interzisă.

 

(2) Activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc din comunele Movileni (2,61), Scobinți (1,83) și Valea Seacă (1,79), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu respectarea orarului de lucru stabilit.

 

Art. 5.  Activitățile de organizare și desfășurare în aer liber a spectacolelor de tipul drive-in, spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte activități şi evenimente culturale sunt interzise în comunele Popricani (3,03), Movileni (2,61), Scobinți (1,83) și Valea Seacă (1,79), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5/1000 locuitori.

 

Art. 6.  Măsurile stabilite la art. 1 – 5 din prezenta hotărâre se aplică pentru o perioadă de 14 zile, respectiv 04.11.2020-17.11.2020, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

 

Art. 7. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute în  prezenta hotărâre se urmărește de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, Direcția de Sănătate Publică Iași, Direcţia Sanitar – Veterinară  şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi și Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Iași.

 

Art. 8. Comitetele Locale pentru Situații de Urgență au obligația informării operatorilor economici/instituțiilor care desfășoară activități menționate în prezenta hotărâre, despre măsurile adoptate.

 

Art. 9.  Inspectoratul pentru Situații de Urgentă ”Mihail Grigore Sturdza” al județului Iași, prin Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași va transmite prezenta hotărâre membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași, autorităților publice locale menționate în prezenta hotărâre și către mass-media.