OFUSCATA SINGURĂTATE

Nici astăzi, nici mâine nu vom scăpa de acest obsedant subiect dictat de pandemia cu noul coronavirus Covid-19. Fără a fi blestemați sau condamnați să parcurgem pe jos, prin deșert drumul între viață și moarte, suntem pur și simplu nevoiți să ne hrănim singurătatea cu răspunsurile directe adunate sub cupola lui „descurcă-te singur!”
La un an de la declanșarea nebuniei parcă nu s-a întâmplat nimic deosebit, suntem din ce în ce mai hăituiți de lupta continuă, din care nu am învățat nimic, nu ne-a ajutat să ne simțim învingători. Se poate spune, hâtri fiind, că timp de un an „am înfrânt!”, gândindu-ne că astfel am învins, fără însă a învăța ceva din aceste îngenunchieri în fața lumânării.
Pentru a nu anula eforturile supraomeneşti făcute în acest an, ne place să credem că a venit peste noi „valul trei”, mult prea violent pentru așteptările noastre, obosiți, hăituiți, epuizați de efortul continuu, în care resursa umană a devenit mult mai importantă decât un loc liber la ATI.
Extrăgându-ne din peisajul politic, nu greșesc cu nimic când voi aminti comunista formula propagandistică de la gazeta de perete aflată sub genericul CINSTE LOR. Aici putem citi numele tuturor celor care și-au băgat singuri capul sub ghilotină, fie că se numesc Florin Vasile Cîțu, Vlad Voiculescu, col. Valeriu Gheorghiță. Aceștia sunt cei care au decis să-și asume lupta cu noul coronavirus, o situație la fel de importantă cum a fost lupta revoluționarilor din decembrie 1989, declanșată la Iași împotriva regimului comunist, virusul din acea vreme care a infectat spațiul est European.
Despre greșelile acestor trei nu este credibil și nici igienic să discutăm acum, când se dă o luptă deschisă pe frontal pandemiei, fiind mult mai cinstit să fie așteptat rezultatul final, cu atât mai mult cu cât piața dialogului este obturată și lipsită de alternative. Doar zgomotul de fond al exploziilor vocilor lamentabile ale celor care vor și ei să se afle în treabă mai ales că cei din peluză nu au altă treabă decât aceea de a cobi, de a deturna atenția, de a ține sub observație fiecare mișcare a celor care se află sub presiunea maximă a gestionării pandemiei cu pierderi cât mai mici.
Dr. Imbri a anunţat că pandemia de coronavirus va dura şi în anul 2022, iar în perioada următoare Capitala urmează să se închidă.
De asemenea, managerul spitalului Victor Babeş a precizat că situaţia se va înrăutăţi, iar pacienţii care ajung în prezent în spitale au o simptomatologie mai gravă decât până acum.
„Mai durează foarte mult. Trecem în anul următor cu mască. Va fi din ce în ce mai rău. Bucureștiul mai mult ca sigur se va închide. Va fi mai rău decât ce a fost. Vor fi pacienți mai mulți și cu simptomatologie mai gravă. Situația nu mai este sub control. Trebuie luate măsuri mult mai stricte, nepopulare. Va fi un tsunami al infectărilor. Nu mai e timp de șovăială.
Noi nu ne mai gândim la ziua de azi, noi ne gândim, deja, la Paști: – Vai de mine ce dezastru va fi că vom fi obligați, dar nu o să respectăm! Deja ai satisfacția că de Paști nu o să respecți. Nu ne gândim că sunt pline terapiile intensive, că sunt pline spitalele.
Nu va fi o rezolvare să mărim numărul de paturi de la terapie intensivă la 2.000, de exemplu. În Italia, lucrurile s-au mai lămurit puțin pentru că au murit bătrânii. Acum vin la rând tinerii cu comorbidități.
Ar trebui să colaboreze instituțiile între ele. Nu doar COVID există în România”, a declarat dr. Emilian Imbri.
O astfel de intervenție la televizor are efectul unei găleți cu apă rece turnată în capul poporului român. Dacă poporul român este încă viu se așteaptă trezirea lui. Dacă este mort nu ne mai rămâne decât să facem cele necesare trecerii în cealaltă lume.
Avem o singură șansă de a ajunge în ziua de mâine, pe propriile noastre tălpi, când trezirea ne ține de mână, așa cum, copii fiind, eram purtați sub protecția părinților.
Este timpul să ne dăm seama că nimeni nu ne poate salva dacă noi singuri nu conștientizăm că salvarea stă în gesturile fiecăruia de a ține cont de importanța pe care o acordăm fiecare pasului înainte. Avem nevoie de acest pas, de această rupere de ritm, astfel încât să fim prezenți la tot ceea ce se întâmplă cu noi, la tot ceea ce ne implică în ritmul zilei, în care ne descoperim în varii situații, astfel încât noi înșine să fim acel Alter Ego care să ne separă de ofuscata singurătate.
ADI CRISTI