Radio România Muzical aniversează 24 de ani de emisie, printr-un concert susţinut de Orchestra de Cameră Radio

La 24 martie 2021, postul Radio România Muzical aniversează 24 de ani de emisie, printr-un concert susţinut de Orchestra de Cameră Radio. La pupitrul dirijoral se va afla Nicolae Moldoveanu, iar ca solişti vor evolua flautistul Matei Ioachimescu şi, la harpă, Maria Bîldea. În program se află Concertul KV 299 în Do major de Wolfgang Amadeus Mozart şi Simfonia a V-a în Si bemol major de Franz Schubert, potrivit romania-muzical.ro.

Evenimentul este transmis live de la Sala Radio, începând cu ora 19.00, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. În plus, va putea fi urmărit în streaming live pe Internet, pe site-urile www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro, pe paginile de Facebook ale Orchestrelor şi Corurilor Radio şi Radio România Muzical, pe pagina oficială de Facebook a Forumului Cultural Austriac, precum şi pe cea a Ambasadei Elveţiei la Bucureşti.

Radio România Muzical este unicul post de radio românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Istoria sa este încărcată de repere semnificative pentru publicul meloman din ţară şi din străinătate. Prima zi de emisie a postului a fost 24 martie 1997, pe frecvenţa 72,08 MHz. În februarie 1998, a avut loc prima transmisiune directă de la Teatrul „Metropolitan” din New York, iar în luna decembrie a aceluiaşi an, a fost transmisă în direct deschiderea stagiunii la Scala din Milano.

În anul 2000, Radio România Muzical şi-a delectat ascultătorii cu evenimente concertistice precum „Marin Constantin – 75”, „George Enescu – la sfârşit de mileniu”, „Festivalul internaţional Dinu Lipatti”. În lunile iulie-august 2000, postul a transmis live Festivalul Richard Wagner de la Bayreuth, Germania. În decembrie, Radio România Muzical a început să emită 24 de ore din 24, pe o nouă frecvenţă, 97,9 MHz. La 2 octombrie 2004, s-a pus în funcţiune frecvenţa 104,8 MHz.

În anul 2005 s-au comemorat 50 de ani de la moartea marelui compozitor şi interpret George Enescu, Radio România Muzical dedicându-i programe şi emisiuni.

În ianuarie 2007, postul de radio a organizat proiectul patronat de Uniunea Europeană de Radio „Bucureşti – oraş al muzicii”. Din 19 februarie 2007, a început să emită prin satelit.

Ziua de 1 iulie 2007 a marcat începutul emisiei online. În martie 2008, a debutat proiectul „Radio România Muzical prezintă Filarmonicile României”, prin concerte în direct de la Cluj şi Timişoara. În luna aprilie 2009, au fost realizate emisiuni memorabile dedicate compozitorului german Handel.

La 24 martie 2010, a fost lansat site-ul www.romania-muzical.ro. În martie 2012, a fost programată o serie de evenimente menite să pună în lumină aniversarea a 15 ani de la înfiinţarea Radio România Muzical, evenimente ce au inclus recitalul pianistei Alice Sara Ott, lansarea primului ziar de muzică clasică din România şi o ediţie specială a „Lecţiei micului meloman”.

În luna septembrie 2012, a avut loc prima ediţie a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio, RADIRO, organizat de Radio România.

Site-ul www.clasic.radio, dedicat compozitorilor şi interpreţilor români, este un proiect Radio România Cultural lansat la 1 decembrie 2018.

La 24 martie 2020, ziua Radio România Muzical a fost sărbătorită cu 13 mini-recitaluri oferite online de importanţi muzicieni români. La 4 mai 2020, comemorarea a 65 de ani de la moartea lui George Enescu a constat în recitaluri, documentare şi o dezbatere în direct, transmise on air şi online. Începând cu 1 aprilie 2021, postul va derula proiectul George Enescu – 140, când, până la sfârşitul anului, va difuza în fiecare joi o oră dedicată integralei creaţiei lui George Enescu şi interpretărilor lăsate de marele violonist, dirijor şi pianist, anunţă romania-muzical.ro.

Membru al Uniunii Europene de Radio, este postul european la care pot fi ascultate în direct cele mai multe concerte şi spectacole din reţeaua Uniunii Europene de Radio. Din 2019, Radio România Muzical face parte, alături de alte 19 publicaţii internaţionale, din prestigiosul juriu International Classical Music Awards.

În prezent, Radio România Muzical poate fi recepţionat pe frecvenţele 97,6 şi 104,8 FM. AGERPRES