Administraţia Biden a aprobat vânzarea de arme ghidate cu precizie în valoare de 735 milioane de dolari către Israel

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a aprobat vânzarea de arme ghidate cu precizie în valoare de 735 milioane de dolari către Israel, a relatat agenţia de presă Xinhua, citând media americane de luni.

Congresul a fost notificat oficial la 5 mai cu privire la această preconizată tranzacţie, cu aproape o săptămână înainte de escaladarea conflictului între forţele israeliene şi militanţii palestinieni din Gaza, relevă Washington Post, citând surse apropiate dosarului.

Conform informaţiilor din media, este vorba în special de livrarea unor muniţii ghidate prin satelit (Joint Direct Attack Munition, JDAM) şi bombe GBU-39 cu diametru mic.

Unii democraţi şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la aceste vânzări de muniţii, în condiţiile în care armata israeliană continuă atacurile aeriene în Gaza, făcând victime civile.

‘Chiar dacă am susţinut asistenţa de securitate pentru Israel, inclusiv finanţarea sistemului de apărare Iron Dome, am îngrijorări serioase cu privire la momentul acestei (noi) vânzări de arme’, afirmă într-un comunicat democratul Joaquin Castro din Camera Reprezentanţilor.

Joe Biden şi-a exprimat luni sprijinul pentru o încetare a focului între Israel şi mişcarea islamistă Hamas într-o convorbire telefonică cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Discuţia telefonică a avut loc în timp ce administraţia Biden se confruntă cu o presiune în creştere din partea unui grup de senatori democraţi care cer încetarea imediată a focului pentru a preveni pierderea de vieţi civile, notează Xinhua.

Conflictul în curs – cele mai grave violenţe dintre Israel şi enclava palestiniană Fâşia Gaza din 2014 – s-a soldat până în prezent cu peste 200 de morţi palestinieni, între care 59 de copii, şi 10 morţi israelieni, între care un băiat de cinci ani şi un militar. AGERPRES