Cătălin Drulă: Ar trebuit remaniat tot Guvernul

Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a apreciat luni că Guvernul ar trebui remaniat în ansamblul său şi a adus critici miniştrilor Finanţelor, Energiei, Muncii, Sănătăţii, Educaţiei şi Economiei.

„Este un moment uşor poetic cum s-au întâlnit în această clădire liderii Coaliţiei Sărăciei. Am văzut declaraţiile lui Florin Cîţu despre anumiţi miniştri care ar trebui remaniaţi. Ar trebuit remaniat tot acest Guvern. Şi o putem lua pe rând. Ministrul Finanţelor: România duce o politică fiscală dezastruoasă, ar trebui să ducă o politică fiscală anti-inflaţie, cu reducere de deficit bugetar, România se împrumută la dobânzi record. Remaniat. Ministrul Muncii nu e în stare să aplice protecţia socială, nu e în stare să facă nimic cu pensiile speciale. Remaniat”, a arătat Drulă într-o declaraţie acordată presei la Palatul Parlamentului.

El a adus critici şi ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, căruia i-a reproşat faptul că „pierde bani” din PNRR, că au fost anulate licitaţii, dar şi că există „o rată de contractare absolut minusculă, sub 5%” din PNRR.

„Ministrul Sănătăţii, Rafila, nu face nimic pentru construcţia de spitale, mai face şi declaraţii abracadabrante despre de ce ar beneficia refugiaţii ucraineni. Noi vrem să beneficieze, realitatea legislativă nu există acolo. Nici măcar cetăţenii români nu beneficiază de ceea ce a afirmat Rafila. Deci, face afirmaţii care nu corespund cu realitatea. Remaniat”, a precizat Drulă.

Lui Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, i-a reproşat că „nu îi pasă” de proiectele din Parlament prin care este vizată amnistia plagiatului, dar nici de studenţii care trebuie să revină „peste noapte” la cursurile cu prezenţă fizică şi să îşi caute cazare.

„Ministrul Energiei – Doamne, iartă-mă! -, ce trebuie să mai facă acest om ca să plece odată? Virgil, eşti depăşit, pleacă acasă! Ministrul Economiei – ştie cineva numele lui? Cred că ne e tuturor greu să spunem cine este la Ministerul Economiei şi mai sunt alţi miniştri la fel de vizibili”, a mai declarat Cătălin Drulă.

Preşedintele interimar al USR a criticat Guvernul pentru faptul că „nu este în stare” să ia măsuri pentru a controla criza preţurilor din energie şi inflaţia. Potrivit acestuia, noua ordonanţă din domeniul Energiei pare „scrisă de un repetent” şi va bloca investiţiile din energie într-o perioadă de criză. AGERPRES