Mitropolitul Pantelimon: Sfânţii Dimitrie şi Dimitrie cel Nou au în comun dragostea lor fierbinte pentru Hristos

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, au în comun „dragostea lor fierbinte pentru Hristos” şi mulţimea de virtuţi care au împodobit sufletele lor şi care le-au sfinţit trupurile, le-a transmis, joi, Mitropolitul Veriei, Naousei şi Kampaniei, Pantelimon, miilor de pelerini, preoţi şi diaconi participanţi la slujba oficiată la Altarul Mare de Vară al Catedralei Patriarhale.

„Aceşti doi sfinţi ai noştri nu au doar numele în comun, nu au în comun doar minunile pe care le săvârşesc, nu au în comun doar mijlocirile stăruitoare pe care le fac pentru mântuirea locuitorilor din oraşele Salonic şi Bucureşti, pe care le ocrotesc din dragostea lor cea mare, ci, prin îngăduinţă de la bunul Dumnezeu, ei au în comun şi luptele cele duhovniceşti pe care le-au purtat pentru Hristos, au în comun dragostea lor fierbinte pentru Hristos, au în comun mulţimea de virtuţi care au împodobit sufletele lor şi care le-au sfinţit trupurile”, a spus mitropolitul elen, la slujba oficiată la praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

Mitropolitul Veriei, Naousei şi Kampaniei, care a săvârşit slujba împreună cu un sobor de 24 de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu preoţi şi diaconi, a îndemnat la urmarea exemplului vieţii sfinţilor, având ca scop „curăţirea sufletelor şi a trupurilor de păcate, de patimi şi greşeli, de răutate şi de nedreptăţi”.

„Dacă Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a reuşit să ajungă la o măsură atât de înaltă de sfinţenie încât să se învrednicească a suferi pătimiri asemănătoare cu cele ale lui Hristos, fiind înjunghiată coasta sa, el a primit şi mult har de la Dumnezeu, încât curgerea mirului şi minunile lui să se reverse în toată lumea, aceasta se datorează, în primul rând, faptului că viaţa lui a fost curăţită prin harul lui Dumnezeu de toată necurăţia trupului şi a duhului”, a arătat ierarhul elen.

El a amintit că a adus din Grecia la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Icoana Maicii Domnului Panaghia Soumela şi fragmente din mâna dreaptă a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Vineri, Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, care va începe la ora 9,30, va fi oficiată de Patriarhul BOR, Daniel, împreună cu Mitropolitul de Veria, Naousa şi Kampania şi un sobor de ierarhi la altarul exterior al Catedralei Patriarhale.

***
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 26 octombrie.

S-a născut în Tesalonic, unde tatăl său, creştin în ascuns, era guvernator.

Potrivit volumului „Vieţile Sfinţilor”, când copilul a ajuns la vârsta la care să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, părinţii săi l-au dus în casa lor de rugăciune, o cămăruţă din palat ascunsă şi, arătându-i sfintele icoane şi chemând în taină un preot şi pe câţiva creştini, prieteni ai lor, l-au botezat pe fiul lor în numele Preasfintei Treimi.

După moartea tatălui său, Sfântul Dimitrie a fost chemat de împăratul Maximian (286 – 305) şi numit în locul acestuia, încredinţându-i-se Tesalonicul, cu porunca de a-l curăţa de creştini.

Nu numai că Sfântul Dimitrie a încălcat acest ordin şi întors în cetate a început să propovăduiască Evanghelia. În scurt timp, i s-a făcut cunoscut împăratului că Dimitrie este creştin şi că pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l acesta s-a mâniat şi a dorit să meargă în Cetatea Tesalonicului să vadă cu ochii săi.

Întorcându-se biruitor după o luptă în părţile de răsărit ale imperiului, Maximian a ajuns şi la Tesalonic. Aici l-a chemat în faţa sa pe guvernatorul cetăţii, Sfântul Dimitrie, care, stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că este creştin.

A fost închis, iar în ziua de 26 a lunii octombrie au intrat ostaşii în temniţa în care Sfântul Dimitrie fusese aruncat şi, găsindu-l stând la rugăciune, l-au împuns cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost lovit a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce. Sfântul Mucenic Dimitrie a suferit o moarte martirică.

Creştinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic şi l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuţă în care se săvârşeau multe minuni. În această bisericuţă a intrat prefectul Iliricului, Leontie, şi, în timp ce se ruga, s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme. Pentru acest fapt, Leontie a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Mucenic Dimitrie şi a zidit o biserică mai mare şi mai frumoasă în locul celei dintâi.

Când s-a săpat temelia pentru această construcţie au fost găsite moaştele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor, în aşa fel încât toată cetatea a fost umplută de mireasmă. De aceea, i se mai spune Sfântului Mucenic Dimitrie şi Izvorâtorul de Mir.

Edificiul paleocreştin original există şi astăzi şi face parte din site-ul Monumentelor Paleocreştine şi Bizantine din Salonic, aflându-se pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO din anul 1988.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este ocrotitorul oraşului Salonic. AGERPRES