Acuzaţiile aduse lui Gerard Depardieu divizează opinia publică franceză

O scrisoare deschisă semnată de zeci de actriţe, actori şi artişti în apărarea lui Gerard Depardieu, uriaşul actor francez acuzat de hărţuire sexuală, dezvăluie divizarea opiniei publice franceze în legătură cu acest scandal, transmite joi Reuters.

Actriţele Nathalie Baye şi Carole Bouquet – o fostă parteneră a lui Depardieu – precum şi cântăreaţa şi fosta primă doamnă Carla Bruni se numără printre cei peste 50 de semnatari celebri ai scrisorii deschise care-l consideră pe Depardieu drept o victimă a unei campanii de linşaj public.

Intitulată „Nu-l anulaţi pe Gerard Depardieu”, scrisoarea, publicată în această săptămână în cotidianul conservator Le Figaro, susţine că Depardieu este ţinta „unui torent de ură”.

‘Nu mai putem să rămânem tăcuţi în faţa acestui linşaj îndreptat împotriva sa”, susţin semnatarii scrisorii. „Gerard Depardieu este probabil cel mai mare dintre toţi actorii. Atunci când îl ataci în acest fel pe Gerard Depardieu, arta devine ţinta atacurilor”.

Gerard Depardieu, 75 de ani, care a jucat în numeroase filme de limbă franceză dar şi în câteva producţii hollywoodiene, s-a făcut cunoscut din 1974 cu rolul din „Going Places”, dar a devenit ţinta unui număr crescut de acuzaţii de agresiuni sexuale în anii recenţi.

În martie 2022 actorul a fost anchetat sub suspiciunea de viol şi agresiuni sexuale. Actriţa Charlotte Arnould, 28 de ani, a dezvăluit ulterior că ea a formulat aceste acuzaţii, precizând că nu a mai putut să rămână tăcută în legătură cu acest subiect. De atunci, cel puţin alte 10 femei au formulat acuzaţii de agresiuni sexuale la adresa actorului.

Gerard Depardieu a negat vehement toate acuzaţiile ce i se aduc.

„Niciodată, absolut niciodată nu am abuzat vreo femeie”, scria el într-o scrisoare publicată în Le Figaro la 2 octombrie. Actorul nu a fost condamnat pentru niciuna dintre acuzaţiile ce i se aduc.

Preşedintele Emmanuel Macron i-a venit în ajutor lui Depardieu cu puţin timp înaintea Crăciunului, când a fost întrebat într-un interviu dacă ministrul culturii are în vedere să-i retragă actorului medalia Legiunea de Onoare – cea mai înaltă distincţie oferită de statul francez.

Macron a condamnat „vânătoarea” declanşată împotriva lui Depardieu şi nu şi-a exprimat simpatia faţă de presupusele victime ale actorului, notează Reuters. „Este un actor imens, un geniu al artei sale. El face Franţa să fie mândră”, a susţinut preşedintele francez.

Remarcile făcute de preşedintele Macron şi scrisoarea deschisă au stârnit consternarea feministelor şi a actriţelor din generaţia mai tânără care deplâng încercarea de a sugruma vocile victimelor violenţelor sexuale şi de a submina mişcarea #Metoo împotriva agresiunilor sexuale în Franţa.

„Există o generaţie care încă nu înţelege această evoluţie societală”, a declarat într-un interviu radio, în această săptămână, Murielle Reus, vicepreşedinte al organizaţiei #MeTooMedia, care face campanie împotriva sexismului şi a agresiunilor sexuale din media.

Criticii campaniei #Metoo din Franţa reacţionează acuzându-i pe susţinătorii campaniei că poartă o luptă puritană alimentată de dispreţ faţă de bărbaţi şi de arta seducţiei.

Catherine Deneuve, una dintre cele mai cunoscute actriţe franceze, se numără printre cele 100 de femei franceze care au semnat în 2018 un editorial în care campania #Metoo este acuzată că a mers prea departe.

„Noi apărăm dreptul de a deranja, care este vital pentru libertatea sexuală”, susţineau semnatarele editorialului.

În cursul acestei luni televiziunea publică France 2 a difuzat un documentar cu titlul „Depardieu: The Fall of an Ogre” (Depardieu: Prăbuşirea unui căpcăun) în care actorul este prezentat lansând remarci indecente la adresa femeilor cu ocazia unei călătorii din 2018 în Coreea de Nord. De asemenea, documentarul prezintă şi interviuri cu Charlotte Arnould şi cu o altă actriţă, Helene Darras, care l-a chemat în instanţă în septembrie pe Depardieu pentru presupuse agresiuni sexuale.

Gerard Depardieu a declarat pentru Radio RTL că îi consideră „foarte curajoşi” pe semnatarii scrisorii deschise ce a fost publicată în această săptămână, mai notează Reuters.AGERPRES