Author Archives: Adelina Canila

Amplă manifestaţie la Londra împotriva foametei în lume

O manifestaţie împotriva foametei din lume a reunită sâmbătă, în Hyde Park din Londra, mii de persoane, în contextul unei reuniuni internaţionale privind malnutriţia organizată sub egida premierului britanic David Cameron, transmite AFP. „Când îmi amintesc de defilarea atleţilor cu drapelele lor”, anul trecut pe Stadionul Olimpic, „sunt îngrozit de ideea că, în unele din ţările reprezentate, peste trei milioane ...

Read More »

Andreea Munteanu, vedeta bilateralului de junioare România – Franța la gimnastică

Gimnasta româncă Andreea Munteanu a fost vedeta întâlnirii bilaterale de junioare dintre România şi Franţa, găzduită de Palais des Sports din localitatea franceză Andrezieux-Boutheon, impunându-se la individual compus, cu un total de 55,600 puncte, la sărituri (14,425), bârnă (14,400) şi sol (14,350), în timp ce concursul de la paralele a fost câştigat tot de o sportivă româncă, Andreea Iridon, cu ...

Read More »

Serena Williams a câștigat, după 11 ani, turneul de la Roland Garros

Serena Williams (31 de ani, numarul 1 mondial) a castigat sambata finala de la Roland Garros, 6-4, 6-4, in fata rusoaicei Maria Sarapova, intr-o finala dominata de ea si in care rusoaica a incercat, dar nu a putut. A fost al doilea sau titlu in Franta dupa cel castigat in 2002. E a incheiat cu un as de mare forta, ...

Read More »

Seria lansărilor noilor produse editoriale ale Facultății de Științe Politice și Administrative a UPA a continuat la Timișoara şi Sibiu

La sfârșitul săptămânii trecute, conf.univ.dr. Sorin Bocancea, decanul Facultății de Științe Politice și Administrative a UPA din Iași și conf.univ.dr. Daniel Șandru, președintele Senatului Universității au fost prezenți în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timișoara (BCUT), pentru a continua seria lansărilor celor trei noi produse editoriale realizate în parteneriat cu Editura Institutul European Iași. Este vorba despre volumele ...

Read More »

Elena Udrea: În guvernarea PDL au venit cei mai mulţi bani pentru proiecte în judeţul Covasna

Deputatul PDL Elena Udrea, care s-a aflat într-o vizită în judeţul Covasna, s-a arătat nemulţumită de faptul că executivul USL a suspendat finanţarea unor proiecte de infrastructură importante pentru acest judeţ, care au fost începute în timpul fostei guvernări. Ea a menţionat, în context, că în perioada cât a condus Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului judeţul Covasna a beneficiat de ...

Read More »

Tudor Chiuariu: Mai e mult până când Diana Tuşa va fi fost importantă pentru PNL

Mai este mult până când Diana Tuşa va fi fost importantă pentru Partidul Naţional Liberal, a declarat la Brăila, vicepreşedintele PNL Tudor Chiuariu. „Pentru dvs, la Brăila, poate a fost importantă, dar mai e mult până când Diana Tuşa va fi fost importantă pentru PNL. E o chestiune simplă – nu poţi să fii în mai multe grupări în acelaşi ...

Read More »

ÎNTÂLNIRE CU SPERANŢA

Adi Cristi

Suntem spălaţi de Natură nu numai pe tălpi, cât mai ales şi pe creştet, acolo unde apa încearcă să ne ajungă. Din gestul de umilinţă asumată al Învăţătorului, îndreptat înspre luarea aminte a discipolilor săi, acela de a le spăla tălpile, Natura nu a reuşit să reţină decât nevoia de provocare, de aducere aminte a faptului că atunci când prea ...

Read More »

Mihai-Răzvan Ungureanu lansează un mesaj de unificare a dreptei politice din România

Preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, a lansat, la sfârșitul săptămânii trecute, de la Timişoara, un mesaj de unificare a dreptei politice din România. „În momentul de faţă, vârful de lance al opoziţiei democratice a României este reprezentat de Alianţa Dreptate şi Adevăr. Miza noastră este ca pe platforma deschisă de colaborarea dintre PNŢCD şi Forţa Civică să vină organizaţii nonguvernamentale ...

Read More »

Palatul Culturii din Iaşi va fi renovat cu 15,6 mil. euro

Alexandru Muraru a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute , presei că din luna iulie Palatul Culturii va putea beneficia de suma de 15,6 milioane de euro, pentru finalizarea lucrărilor de consolidare a clădirii, el precizând că suma este şi acum disponibilă, dar că n-a putut fi virată instituţiei ieşene. „Suma este disponibilă. Cei de la Ministerul Finanţelor nu au dat ...

Read More »

Ministrul Culturii despre Catedrala Mitropolitană de la Iaşi: Sperăm să încheiem lucrările în următorii doi – trei ani

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, şi-a exprimat speranţa, la sfârșitul săptămânii trecute , că lucrările la Catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei vor fi finalizate în următorii doi – trei ani. Într-o vizită efectuată la Iaşi pentru a inspecta lucrările de la Catedrala Mitropolitană, ministrul Daniel Barbu a anunţat suplimentarea bugetului necesar acestor lucrări cu fonduri ce vor varia între 200.000 de ...

Read More »

ISUJ Iași recrutează candidați pentru concursul de admitere la instituțiile de învățământ de specialitate

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al Judeţului Iaşi  recrutează candidaţi pentru concursul de admitere în instituţiile de învăţământ care realizează formarea iniţială a personalului pentru nevoile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă – sesiunea 2013. Este vorba despre candidați pentru Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – Bucureşti, Facultatea de Pompieri: 35 locuri – bărbaţi (1 rom), ...

Read More »

Spectacolul ”Indiile galante” a câștigat premiul pentru ”cel mai bun spectacol” la Gala Premiilor Operelor Naționale, desfășurată la Iași

Spectacolul ”Indiile galante”, de Jean-Phillipe Rameau, în regia lui Andrei Șerban, spectacol pus în scenă la Opera Națională Română din Iași, a câștigat premiul pentru cel mai bun spectacol la Gala Premiilor Operelor Naţionale, desfășurată sâmbătă seara la Iași. Premiul pentru cel mai bun spectacol din creația românească a fost câștigat de ”D’ale carnavalului”, colaj muzical de Ioan Tugearu și ...

Read More »

Proiectul Centrului Intermodal Regional de Transport Marfă Iași, prezentat autorităților locale și centrale din Republica Moldova

La sfârșitul săptămânii trecute, o delegație a Consiliului Județean (CJ) Iași a participat la cea de-a doua ediție a ”Summit-ului Feroviar al Moldovei”, eveniment care a avut loc la Chișinău. Întâlnirea a fost organizată de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Club Feroviar și s-a desfăşurat cu sprijinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor din Republica Moldova. În cadrul ...

Read More »

Aeroportul Internațional Iași a înregistrat în luna mai 2013 cel mai mare număr de pasageri din istoria unității

Grație unei politici de marketing susținută, dar și a unei preocupari intense pentru promovarea oportunităților prezente și viitoare, Aeroportul Internațional Iași a înregistrat în luna mai 2013 cel mai mare număr de pasageri din istoria unității, de aproape 22.000 de pasageri. ”Această perioadă nu este în mod uzual o perioadă de vârf în domeniul transportului aerian de pasageri. Comparativ, luna ...

Read More »

Astăzi începe Bacalaureatul

La sesiunea din vară a Bacalaureatului s-au înscris peste 187.000 de candidaţi, cu 12.000 mai puţini decât în 2012, repartizaţi în 585 de centre de examen. Faţă de anii anteriori, mii de liceeni nu s-au înscris la sesiunea din vară, pe motiv că nu sunt suficient de bine pregătiţi. Prima sesiune începe luni, 10 iunie, cu evaluarea competenţelor lingvistice de ...

Read More »