Author Archives: Adi Cristi

Facilităţi suplimentare pentru studenţi pe segmentul de mobilitate academică

Studenţii şi studenţii doctoranzi beneficiază, începând din noul an universitar, de dreptul de a li se recunoaşte, pe lângă creditele transferabile dobândite (în condiţiile legii) la alte instituţii de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu din ţară sau din străinătate, și creditele transferabile obținute la alte programe de studii din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale, într-un comunicat. Potrivit reprezentanţilor ...

Read More »

Proiect de lege privind exercitarea profesiilor în sistemul de sănătate

Ministerul Sănătății (MS) a elaborat un proiect de lege pentru exercitarea profesiilor în sistemul de sănătate și pentru recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale, ce prevede înființarea unui registru naţional al profesioniştilor din sistem, argumentând că este nevoie de reglementarea acestor profesii într-un singur act normativ și că multe prevederi actuale nu mai corespund realităţii şi trebuie modificate. Proiectul de lege, ...

Read More »

Europarlamentarul Dragoş Tudorache, noul raportor al Uniunii Europene pentru Republica Moldova

Europarlamentarul român, Dragoș Tudorache a fost numit noul raportor al Parlamentului European pentru Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către Tudorache pa pagina sa de Facebook. „Sunt onorat să fiu numit raportorul Parlamentului European pentru Moldova în această legislatură. Republica Moldova și evoluția socio-economică a fraților noștri de peste Prut a fost o preocupare permanentă pentru mine atât în ...

Read More »

Câte kilograme trebuie să ai în funcţie de vârstă şi înălţime. Tabelul ideal al greutăţii

Greutatea ideală depinde de la o persoană la alta. Este greșit să ne comparăm cu alții, atunci fie rişti fie să te mulţumeşti să ai câteva kilograme în plus, fie să vrei să slăbeşti exagerat de mult. Următorul tabel te poate ajută să verifici greutatea ideală în funcţie de înălţime şi vârstă. Dacă ai mai puţine kilograme decât ar trebui, ...

Read More »

Maia Sandu, dispusă să discute despre moţiunea de cenzură anunţată de PD

Prim-ministrul Maia Sandu a declarat că este gata să participe la dezbaterea moțiunii de cenzură, propusă de democrați. Șefa Executivului este de părere că în cadrul discuțiilor vor putea fi adresate întrebări și va fi luată o decizie. Totuși, Sandu a precizat că nu este sigură că Guvernul va avea susținerea socialiștilor în Parlament, transmite Știri.md cu referire la Agora. ...

Read More »

Sindicatele din învăţământ cer noului Guvern să renunţe la costul standard per elev

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere noului Guvern să regândească sistemul de finanțare a educației și să aloce, în noul an bugetar, 6% din PIB pentru acest sector. Federația condusă de Simion Hăncescu susține că “păstrarea actualului mod de calculare a costului standard per elev/preșcolar înseamnă adâncirea subfinanțării și scăderea calității actului educațional ca principal efect”. FSLI este unul dintre ...

Read More »

Topul celor mai periculoase alimente

Marea majoritate a oamenilor cred că a mânca sănătos înseamnă să consumi alimente cu un conţinut caloric scăzut. Adevărul este că nu numai cantitatea contează, ci şi calitatea alimentelor consumate, dar şi cât de sănătos este modul în care au fost preparate. Care2.com, citat de feellikecooking.ro, notează care sunt cele mai nocive alimente cu care îţi poţi hrăni corpul. Unele te ...

Read More »

Ministrul Justiţiei: Rezultatele concursului pentru funcţia de procuror general vor fi anulate

Rezultatele concursului pentru funcția de procuror general, în urma căruia în lista scurtă au ieșit patru candidați, vor fi anulate. Anunțul a fost făcut de ministra Justiției, Olesea Stamate. Potrivit ei, unul dintre membriii comisiei ar fi oferit disproporționat de multe puncte pentru unul dintre candidați, fapt care a influențat rezultatul final. Într-un briefing de presă, Stamate a anunțat că, ...

Read More »

Peste 4.000 de profesori recunosc că fac meditaţii, oficial, în România

Piața meditațiilor fiscalizate este cel mai dezvoltată în Transilvania, unde sunt cei mai mulți profesori care își declară veniturile din meditații, peste 1.200, dar cu toate acestea, cei mai mulți bani de persoană au fost declarați în București, câte 17 mii de lei pe an, potrivit datelor obținute de Edupedu.ro de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. În total în ...

Read More »

Schimbări majore în legislaţia fiscală: TVA ar putea fi plătită statului de către cumpărător

Din anul 2020, în Republica Moldova ar putea fi introdus principiul taxării inverse la plata Taxei pe Valoare Adăugată (TVA). Se prevede că TVA achitată pentru proprietatea gajată, ipotecată, sechestrată, sau pentru bunurile întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate, va fi transferată în mod prioritar bugetului. Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, susţine că prin introducerea principiului taxării inverse se va evita ...

Read More »

STUDIU: Alergarea reduce riscul de deces prematur

Alergarea, indiferent de viteză, distanţă sau frecvenţă, este asociată cu un risc semnificativ mai mic de deces prematur, conform unui nou studiu, citat de Press Association, scrie Agerpres. O echipă de cercetători din Australia, Thailanda şi Finlanda a constatat beneficii ”substanţiale” pentru sănătate la nivelul întregii populaţii în cazul în care mai multe persoane practică alergarea, chiar şi pe distanţe scurte. ...

Read More »

PSD a semnat un acord de colaborare cu CNSLR – Frăţia

Liderii PSD şi CNSLR- Frăţia au semnat miercuri un acord de colaborare, atât la nivel central cât şi local, ambele părţi subliniind colaborarea foarte bună pe care o au de 30 de ani. „Considerăm această colaborare foarte utilă, având în vedere că partidele de stânga au colaborat foarte bine cu sindicatele pe probleme importante pentru cetăţeni – salarizare, pensii, apărarea ...

Read More »

Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă privind restructuarea ministerelor

Guvernul a aprobat, miercuri, ordonanţa de urgenţă privind restructurarea ministerelor, a anunţat şeful cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.”A fost aprobată ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, mai pe scurt – restructurarea Guvernului privind reducerea numărului de ministere la 16. Una dintre principalele modificări este la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, se preia în subordine Oficiul Naţional al ...

Read More »

Orban, despre finanţele României: Situaţia este foarte proastă. Planul de încasări nu a fost îndeplinit

Starea finanţelor este foarte proastă, nefiind îndeplinit planul de încasări în materie de colectare, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Ministerul Finanţelor, premierul Ludovic Orban. „Sunt astăzi (miercuri, n.r.) prezent la Ministerul Finanţelor Publice pentru a-l instala oficial pe noul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu. Am purtat o discuţie înainte de această conferinţă de presă privind situaţia finanţelor. ...

Read More »

UE va investi peste trei miliarde de euro pentru tinerii care vor să studieze în străinătate

Comisia Europeană a publicat solicitarea de propuneri pe anul 2020 pentru programul Erasmus+, iar bugetul estimat de peste 3 miliarde de euro, în creştere cu 12% faţă de cel din 2019, va oferi mai multe oportunităţi tinerilor europeni de a studia, a se pregăti sau câştiga experienţă profesională în străinătate. 2020 este ultimul an al actualului program al Uniunii Europene ...

Read More »