Author Archives: Adi Cristi

Elevii din Republica Moldova, îndemnaţi să-şi continue studiile la Iaşi

În perioada 10-17 iulie curent, Iaşul organizează admiterea pentru elevii etnici români de pretutindeni, absolvenţi de studii gimnaziale din Republica Moldova care doresc să-şi continue studiile liceale sau profesionale în instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat din România.  Pentru elevii românii de pretutindeni, în anul şcolar 2019-2020, sunt repartizate 1 700 de locuri, din care 1 000 cu bursă din ...

Read More »

Negocierile în formatul 5+2 privind conflictul transnistrean vor fi reluate la toamnă

Negocierile în formatul 5+2 privind problema transnistreană urmează să fie reluată din toamna acestui an. Despre aceasta a anunțat șeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, în cadrul unei întâlniri cu Președinta Parlamentului Zinaida Greceanîi. Totodată, şeful misiunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa a reiterat susținerea OSCE în acordarea asistenţei şi expertizei necesare pentru aspectele legate de drepturile ...

Read More »

2.400 de locuri bugetate pentru studenţii români la admitere, în acest an, la UTI

Miercuri, 10 iulie, încep înscrierile pentru examenul de admitere la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI), proces care se va încheia, potrivit calendarului aprobat de conducerea instituţiei de învăţământ superior, pe data de 29 iulie, odată cu afişarea rezultatelor finale. După cum a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, prof. univ. dr. Dan Caşcaval, rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, ...

Read More »

Preşedintele Iohannis a sesizat la CCR legea care modifică regimul armelor şi muniţiilor

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, marţi, Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Şeful statului solicită CCR să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său. Potrivit sesizării, actul normativ încalcă prevederile constituţionale care consacră principiul legalităţii, pe cele privind principiul bicameralismului, precum şi prevederile referitoare ...

Read More »

Dezbatere pe tema „muncii în viitor și viitorului muncii”

Este un lucru binecunoscut că piața forței de muncă din România are nevoie de mai mult de 500.000 de angajați, comparativ cu situația actuală, în următorii cinci ani. De asemenea potrivit statisticilor oficiale, aproape două milioane de persoane active nu se regăsesc nici pe piața muncii şi nici în sistemul educational. Deşi copiii petrec mult timp în școală, studiile arată ...

Read More »

Carmen Dan “nu se teme” de o eventuală remaniere a Guvernului

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, în Parlament, că nu se teme de o eventuală remaniere dispusă de premierul României, Viorica Dăncilă. Potrivit lui Carmen Dan, evaluarea miniştrilor începută de premier este una normală şi firească. „Cred că este foarte bine că se face această evaluare, este firească şi normală. Am discuţii cu premierul României în fiecare zi, ...

Read More »

Tăriceanu, despre raportul GRECO: Aceiaşi experţi care nu au comentat nimic despre protocoale

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a reacţionat, marţi, după publicarea rapoartelor GRECO, precizând că experţii Grupului Statelor contra Corupţiei (GRECO) nu au avut nimic de comentat însă despre dezvăluirile din ultimii ani privind protocoalele sau dosarele făcute la comandă. „Raportul GRECO privind România a fost publicat pe http://www.just.ro/ sau, mai bine zis, părerea unor experţi străini despre justiţia din România a fost ...

Read More »

GRECO: Recomandarea de abandonare a înfiinţării secţiei speciale pentru magistraţi a fost “vădit ignorată“

Recomandarea privind riscurile de slăbire a statutului procurorilor, în special a independenţei lor, nu a fost implementată, afirmă GRECO în Raportul de follow-up referitor la Raportul ad hoc privind România, făcut public marţi, care arată că puterea crescută a executivului în ceea ce priveşte numirile şi eliberările din funcţie ale procurorilor şi rolul redus al Preşedintelui României, în detrimentul principiului ...

Read More »

Victorie pentru protestatarii din Hong Kong. Şefa Executivului a anunţat că proiectul privind extrădările “este mort”

Şefa Executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a declarat marţi că proiectul de lege privind extrădările, care a generat cele mai mari proteste din ultimele decenii din fosta colonie britanică, „este mort”, admiţând că iniţiativa Guvernului în acest sens a fost „un eşec total”, potrivit Reuters. Cu toate că a anunţat la jumătatea lunii iunie că acest proiect a fost ...

Read More »

GRECO, îngrijorat de dinamica modificării legii procuraturii

Grupul de State contra Corupției (GRECO) – comitet specializat al Consiliului Europei în prevenirea și lupta contra corupției, a luat act de inițiativa recentă a Parlamentului Republicii Moldova de completare și modificare a Legii nr. 3/2016 cu privire la Procuratură, care vizează în special componența Consiliului Superior al Procurorilor. În altă ordine de idei, GRECO a expus și unele îngrijorări ...

Read More »

Municipiul Chişinău are un nou primar interimar

Atribuțiile de Primar General interimar al municipiului Chișinău vor fi asigurate temporar de Adrian Talmaci, secretarul interimar al Consiliului municipal Chişinău. Măsura a fost luată ca urmare a constatării vacanței funcției de edil-șef al Capitalei, având în vedere decizia Consiliului municipal Chişinău din 4 iulie de a-l demite din funcţie pe Ruslan Codreanu. Cu 36 de voturi pentru, consilierii municipali ...

Read More »

Sorina Pintea anunţă construcţia unui nou spital pe platforma de la Fundeni

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, este de părere că anul 2021 reprezintă „o dată rezonabilă” pentru începerea construcţiei unui nou spital pe platforma Fundeni. Prezentă, luni, la evenimentul de marcare a 60 de ani de la înfiinţarea Institutului Clinic Fundeni, Sorina Pintea a fost întrebată de jurnalişti ce le răspunde celor care au susţinut nevoia construcţiei unui nou spital la Fundeni. ...

Read More »

Trump a discutat cu Macron despre programul nuclear Iranian

Preşedintele american Donald Trump a discutat, luni, la telefon cu omologul său francez Emmanuel Macron despre programul nuclear iranian, a anunţat Casa Albă, relatează AFP. Cei doi ”au discutat despre eforturi în curs menite să asigure că Iranul nu se dotează cu arma nucleară şi care să pună capăt comportamentului destabilizator al Iranului în Orientul Mijlociu”, precizează preşedinţia americană într-un ...

Read More »

Accident pe Aeroportul “Henri Coandă”. Patru persone au fost rănite

Un accident rutier a avut loc, marţi dimineaţă, pe platforma Aeroportului Henri Coandă, între un autobuz fără pasageri şi un microbuz aparţinând unei firme de handling, anunţă reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroportului Bucureşti (CNAB). Patru persoane au fost rănite şi transportate la spital. Reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroportului Bucureşti (CNAB) au anunţat că, marţi dimineaţă, la ora 6.15, pe platforma Aeroportului Henri ...

Read More »

Congresul PSD pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale va avea loc pe 3 august

Congresul PSD pentru alegerea candidatului la prezidenţiale va avea loc pe data de 3 august, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX. Până acum şi-au anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale preşedintele executiv al PSD Eugen Teodorovici, secretarul general al PSD Mihai Fifor, deputatul Liviu Pleşoianu, senatorul Şerban Nicolae. De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu ar mai dori să ...

Read More »