Author Archives: Adi Cristi

Specialiştii din domeniul aviaţiei, reuniţi timp de două zile la Iaşi

Timp de două zile, în perioada 1-2 noiembrie, Iașul a găzduit cea de-a 26-a Conferință Anuală și Adunare Generală a Asociației Aeroporturilor din România, eveniment care a reunit peste 150 de speciaşişti în aviaţie din ţară şi de peste hotare (directori generali ai aeroporturilor și specialiști din industria aeronautică, reprezentanți ai instituțiilor de stat cu atribuții în domeniul siguranței și ...

Read More »

Kaufland România aduce tinerelor mame „Primul zâmbet”, cutia cu lucrurile necesare în primele zile de viață ale copilului

Kaufland România, în colaborare cu Organizația Salvați Copiii, a lansat proiectul Primul Zâmbet, prin care oferă mamelor din întreaga țară sprijin încă din primele clipe de viață ale nou-născutului. Astfel, 30 de maternități din România vor primi cutii complete cu lucruri necesare bebelușilor, esențiale pentru primele săptămâni de viață – și care pot însemna un sprijin major pentru părinții din ...

Read More »

TUMOAREA MALIGNĂ

Am intrat în noiembrie, prima lună de iarnă, cu pașii molcomi pe  care vara încă se încăpățânează să-i facă alături de noi, în plimbările acoperite de frunzele întinse pe jos, ca un covor, ca o coroană de arbore decisă să asculte, prin fiecare frunză, șoapta pământului. Aerul încă este fierbinte, de parcă toată această prelungire estivală se dorește a fi ...

Read More »

Peste 200.000 de români au participat, în ultimii patru ani, la proiecte finanţate prin Erasmus+

Peste 200.000 de români au participat la proiecte finanţate prin programul Erasmus+ în perioada martie 2014 – septembrie 2018, cu o rată de absorbţie a fondurilor de aproape 99%. Beneficiarii au putut participa la unul dintre cele 3.993 de proiecte, care au avut un buget total de 320 de milioane de euro. Pentru 2019, bugetul alocat de Uniunea Europeană este ...

Read More »

Persoanele fizice ar putea achiziţiona autovehicule ecologice prin ”Prima maşină”; avansul poate ajunge la 30%

Programul ”Prima maşină” va putea fi accesat şi de către persoanele fizice care au mai deţinut un autovehicul nou iar pe lângă vehiculul clasic mai pot fi achiziţionate maşini ecologice, pentru care va fi nevoie de un avans cuprins între 25 şi 30%, potrivit unui proiect pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de ...

Read More »

Dăncilă: Lucrurile pe care le voi prezenta în faţa CExN vor face referire la activitatea miniştrilor şi nu la un nume

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că propunerile de remaniere pe care le va prezenta în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD nu vor face referire la nume, ci la activitatea desfăşurată de miniştri pentru îndeplinirea programului de guvernare. „Nu am să fac o evaluare a miniştrilor acum. Lucrurile pe care am să le aduc în faţa Comitetului Executiv Naţional nu ...

Read More »

Adunarea Generală a ONU îndeamnă la ridicarea embargoului american împotriva Cubei

Adunarea Generală a ONU a adoptat joi în cvasiunanimitate o rezoluţie care solicită ridicarea embargoului american împotriva Cubei, în vigoare din 1962, informează AFP. Rezoluţia a fost adoptată cu 189 de voturi pentru şi două împotrivă în Adunarea Generală, care a respins în acelaşi timp o cerere americană în care Cuba este criticată pentru încălcarea drepturilor omului. La fel ca ...

Read More »

CONCERTE NICOLETA NUCĂ ȘI FĂRĂ ZAHĂR, ÎN CADRUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL „CRYSTAL STARS”, DE LA PALAS

Sfârșitul de săptămână este unul muzical, în ansamblul Palas. Nicoleta Nucă și trupa Fără Zahăr, dar și tineri interpreți din 12 țări vor încânta publicul în cadrul Festivalului Internațional „Crystal Stars Music Fest”. Două zile cu muzică, dans și momente surpriză. De asta vor avea parte cei veniți la cumpărături sau să se relaxeze în ansamblul Palas, în acest week-end. Sâmbătă și duminică, ...

Read More »

Târguri tradiționale, în acest weekend, la Iași

La sfârșitul acestei săptămâni, Iașul va găzdui două târguri tradiționale. Astfel, în perioada 2 – 4 noiembrie, în intervalul orar 16.00 – 21.00, SC Expotextil SRL va organiza o nouă ediție a Festivalului „Toamnă de Cotnari”. Evenimentul se va desfășura în Piața Unirii și va include, pe lângă vânzarea de „bucate alese și vin bun”, concerte de muzică populară. În ...

Read More »

„Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt

Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului”, în colaborare cu Primăria Municipiului Iași, organizează cea de-a XI-a ediţie a manifestării cultural-interactive „Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”, ce se va desfăşura în perioada 2 – 4 noiembrie pe pietonalul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Iaşi. Parteneri în organizarea acestui eveniment sunt: Muzeul Etnografic al Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” ...

Read More »

Expoziţie de fotografie la Palatul Culturii

Centrul Cultural German (CCG) Iaşi și Muzeul de Istorie al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi invită ieşenii să viziteze expoziția de fotografie „Speranța moare ultima. Foști deportați în Rusia Sovietică își aduc aminte”, realizată de artistul fotograf Marc Schroeder. Vernisajul va avea loc vineri, 9 noiembrie, la ora 17.00, la Palatul Culturii,  şi îl va avea ca invitat special ...

Read More »

SUA: O inscripţie antisemită a fost descoperită pe o sinagogă din Irvine după masacrul din Pittsburgh

O inscripţie antisemită a fost descoperită miercuri pe faţada unei sinagogi din Irvine, în California, la numai câteva zile după atacul sângeros împotriva unei sinagogi din Pittsburgh, a anunţat poliţia din oraş care a declanşat o anchetă, informează joi AFP. Potrivit lui Allen Berezovsky, preşedintele sinagogii Beth Jacob din Irvine, localitate situată la circa 60 de kilometri sud de Los ...

Read More »

Tőkés László: Nu putem accepta afirmaţia domnului Junker despre Ziua României ca o sărbătoare a întregii Europe

Europarlamentarul Tőkés László, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), a declarat joi, la Oradea, că nu poate accepta afirmaţia preşedintelui CE, Jean Claude Junker, privind ziua României ca o sărbătoare comună a întregii Europe. „Nu putem accepta afirmaţia domnului preşedinte al Comisiei Europene, Jean Claude Junker, care a declarat, la dezbaterea despre viitorul Europei, chiar în prezenţa mea, la ...

Read More »

Băsescu, către Toader: Ai încurcat Lazării; ori scuze publice cu recunoaşterea erorii, ori demisia

Fostul preşedinte Traian Băsescu i-a transmis, pe Facebook, ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, că „a încurcat Lazării” şi acum ar avea două soluţii: scuze publice sau demisia. „Tudorel Toader! Domnule profesor, e groasă omule. Ai încurcat Lazării. Ţi-ai scufundat singur propriul raport de revocare a procurorului general. Pentru tărăboiul stârnit n-au mai rămas decât două soluţii: ori scuze publice cu recunoaşterea ...

Read More »

Rovana Plumb: Guvernul va continua să sprijine în mod continuu educaţia şi învăţământul profesional

Guvernul sprijină şi va continua să sprijine în mod continuu educaţia, în special învăţământul profesional, a declarat, joi, ministrul interimar al Educaţiei, Rovana Plumb, la Conferinţa „EduPro Summit #1 – Educator for future”, organizată de Ambasada Germaniei la Bucureşti, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale. „Lucrăm împreună în echipă, cu toate ministerele, iar Ministerul Fondurilor Europene este unul dintre suporterii ...

Read More »