Flux

Jandarmii din Pașcani, în Tabăra de la Muncel

Jandarmii din cadrul Grupei de Ordine Publică Pașcani au vizitat miercuri, 9 august, copiii aflați în Tabăra de la Muncel, prilej cu care a fost organizată o activitate cu caracter preventiv, intitulată „VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ”. Cu această ocazie, copiii au fost informați cu privire la măsurile minime de protecție, ce trebuie luate pe timpul vacanței, pentru a prevenirea producereii unor ...

Read More »

Cea mai recentă premieră a Ateneului din Iaşi, la Şcoala de Vară „Corbu Verde 2017”

Cea mai nouă producție de teatru a Ateneului ieșean, spectacolul „13”, în regia lui Ovidiu Ivan, a cărui premieră a avut loc în urmă cu mai puțin de o lună, pe 21 iulie, se va juca în cadrul Școlii de vară „Corbu Verde 2017” miercuri, 9 august, de la ora 22.00, la UNBAR, gazdele taberei de creație. Actorii Doru Aftanasiu, ...

Read More »

Lucrări de asfaltare pe strada Gheorghe Săulescu

Echipele Citadin S.A. vor efectua lucrări de asfaltare joi și vineri, 10 și, respectiv, 11 august, între orele 6.00 și 18.00, în funcție de condițiile meteorologice, pe strada Gheorghe Săulescu, informează Biroul de presă al Primăriei. În perioadele menționate, circulația auto pe această arteră va fi închisă. În timpul lucrărilor pe tronsonul de drum respectiv va fi asigurat accesul mașinilor ...

Read More »

Program special de lucru cu publicul la DLEP Iaşi

Conform prevederilor legale în vigoare, zilele de 14 şi 15 august sunt declarate zile libere. În acest sens, activitatea serviciilor din cadrul Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanei (DLEP) Iaşi se va desfăşura după cum urmează:   * Serviciul de evidenţă a persoanelor – 14 şi 15 august 2017 sunt declarate zile libere; ziua de luni, 14.08.2017, va fi recuperată sâmbătă ...

Read More »

Șase militari francezi, loviți de un vehicul în suburbia pariziană Levallois-Perret

Un autovehicul a lovit miercuri dimineață un grup de militari din cadrul operațiunii Sentinelle, în suburbia Levallois-Perret, din nord-vestul Parisului, rănind șase militari, dintre care doi sunt în stare gravă, transmit AFP și Reuters. Atacul a avut loc în jurul orei locale 08:00 (06:00 GMT), iar vehiculul implicat a fugit. ”În prezent este în desfășurare intervenția poliției. Are loc căutarea ...

Read More »

Codul galben de caniculă ce vizează 9 județe din jumătatea de vest a țării intră în vigoare miercuri

O atenționare Cod galben de temperaturi caniculare intră în vigoare miercuri în nouă județe din vestul, nord-vestul și sud-vestul teritoriului, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Valul de căldură se va extinde în jumătatea de vest a teritoriului, iar în Banat, Crișana, sud-vestul Transilvaniei și al Olteniei, vremea va fi caniculară și disconfortul termic în accentuare. Județele ce se vor ...

Read More »

Real Madrid a câştigat Supercupa Europei

Real Madrid, deținătoarea trofeului Ligii Campionilor, a cucerit Supercupa Europei la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester United, câștigătoarea Europa League, cu scorul de 2-1 (1-0), marți seara, pe Arena Națională Filip al II-lea al Macedoniei din Skopje. Real s-a impus meritat prin golurile marcate de Casemiro (24) și Isco (52), respectiv Romelu Lukaku (62). Madrilenii și-au trecut în ...

Read More »

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Toronto

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de Caroline Garcia (Franța), cu 6-2, 6-7 (4), 6-4, marți, în runda inaugurală a turneului WTA de la Toronto (Canada), dotat cu premii totale de 2.434.389 dolari. Cîrstea a pierdut fără drept de apel primul set, cu 2-6, și a fost condusă în al doilea cu 5-2, dar a revenit spectaculos, ...

Read More »

Valentina Iosub a fost învestită oficial în funcţia de subprefect al judeţului Iaşi

În prezenţa comisarului de poliție Mihai Dan Chirică, secretar de stat pentru Relația cu Instituțiile Prefectului în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a prefectului Marian Şerbescu, a preşedintelui Consiliului Judeţean Maricel Popa şi a reprezentanţilor instituţiilor deconcentrate din teritoriu, în Sala Galbenă a Instituției Prefectului Județului Iași a avut loc miercuri, 8 august, ceremonia oficială de învestire în funcţia de subprefect ...

Read More »

Guvernatorul BNR: Bună parte din pierderile băncilor vine din faptul că nu dau credite

O bună parte din pierderile înregistrate de bănci provine din faptul că acestea nu dau credite, a declarat, marți, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. „Eu, dacă vreți, vă fac acum o scurtă declarație care probabil mâine o să apară în toată presa. Păi, bună parte din pierderile băncilor este din faptul că nu dau credite, că doar nu ...

Read More »

Gabriel Petrea: Ministerul pe care îl conduc deschide calea dialogului între autorități și ONG-uri

Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS) sprijină un dialog constructiv cu organizațiile neguvernamentale, astfel încât experiența acestora să poată fi pusă la dispoziția autorităților publice atunci când se ia o decizie, a declarat, marți, la Deva, ministrul de resort, Gabriel Petrea, la finalul unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanții principalelor ONG-uri din județul Hunedoara. „Ministerul pe care ...

Read More »

China: Autoritățile se tem că seismul din Sichuan ar fi provocat până la 100 de morți și mii de răniți 

Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a înregistrat marți seară provincia Sichuan din sud-vestul Chinei, potrivit China Earthquake Networks Center (CENC), citat de Xinhua. Conform institutului geologic american USGS, seismul a măsurat 6,5 grade – transmit agențiile internaționale de presă. Seismul cu magnitudinea 7 potrivit China Earthquake Networks Center (CENC) și 6,5, conform institutului geologic american USGS, produs marți seară în ...

Read More »

Carmen Dan: Nu sunt ministrul chestorilor și generalilor

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat marți, în contextul dezbaterilor privind ordonanța care vizează modificarea modului de calcul al pensiilor speciale, că mesajul și atenția ei se îndreaptă către „cei mulți din minister”. „Nu sunt ministrul chestorilor și generalilor. Sunt ministrul celor mulți, sunt ministrul românilor. (…) Nu am avut o grijă pentru generalii și chestorii care, având informații, ...

Read More »

Vladimir Putin a vizitat provincia separatistă georgiană Abhazia, la nouă ani de la începerea războiului ruso-georgian

Președintele rus Vladimir Putin a vizitat marți provincia separatistă georgiană Abhazia și a dat acolo asigurări cu privire la sprijinul militar al Moscovei, un act de sfidare la adresa guvernelor occidentale care au condamnat susținerea oferită de Moscova separatiștilor proruși din Georgia, relatează Reuters. Abhazia și cealaltă regiune separatistă georgiană Osetia de Sud au eliminat controlul autorităților de la Tbilisi ...

Read More »

ANM: Cod galben și Cod portocaliu de caniculă în județe din jumătatea de vest a țării, miercuri și joi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o serie de avertizări Cod galben și Cod portocaliu de caniculă, valabile pe parcursul zilelor de 9 și 10 august în jumătatea de vest a țării. Potrivit meteorologilor, miercuri, 9 august, va fi în vigoare o atenționare Cod galben de temperaturi caniculare în nouă județe din vestul, nord-vestul și sud-vestul teritoriului. Astfel, ...

Read More »