Local

Simona Helep ar putea deveni cetăţean de onoare al municipiului Iaşi

Un consilier local propune acordarea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi celei mai valoroase sportive române a momentului, Simona Halep, pentru performanţele deosebite realizate în carieră, care au făcut ca numele ţării noastre să fie, din nou, scandat cu mândrie pe toate meridianele lumii. Propunerea consilierului social democrat Florin Ciubotaru a fost făcută în şedinţa Consiliului Local, care ...

Read More »

Reparaţii pe strada Stejar, luni, între orele 8.00 şi 18.00

Luni, 29 iulie, între orele 8.00 și 18.00, echipele SC Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, pe strada Stejar, între străzile Dr. Emil Savini și Fântânilor. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei, în perioada menționată, traficul rutier pe acest tronson va fi oprit, iar autovehiculele vor putea circula conform unei noi rute. În ...

Read More »

Manifestări cu ocazia Zilei Imnului Naţional, organizate la Iaşi

Luni, 29 iulie, în Piaţa Tricolorului vor avea loc o serie de manifestări organizate cu prilejul Zilei Imnului. Acestea se vor desfășura pe strada Anastasie Panu, începând cu ora 10.00. Manifestările vor începe cu un serviciu religios, urmat de scurte alocuțiuni privind semnificația evenimentului și simbolistica Imnului Național al României. Începând cu ora 10.15 se va desfășura un program artistic ...

Read More »

Aleşii locali au decis: parcare subterană supraetajată în faţă la UMF

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat, astăzi, amenajarea unei parcări subterane în Piaţa Naţiunii, respectiv pe esplanade din faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie  (UMF) „Gr. T. Popa”. Potrivit proiectului de hotărâre aprobat de aleşii locali, municipalitatea va concesiona prin licitaţie publică terenul în suprafaţă de 5.279 de metri pătrați din Piaţa Naţiunii în vederea amenajării unei parcări ...

Read More »

Consiliul Local a aprobat înfiinţarea academiei de fotbal Politehnica Iaşi

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat astăzi, cu majoritate de voturi, înfiinţarea unei academii de fotbal pentru copii şi juniori, a cărei finanţare anuală, în valoare de două milione de lei, va fi asigurată în baza Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului. Proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Centrului de Copii și Juniori CCJ – Academia  ...

Read More »

5.864 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM

Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, în primul semstru al anului au fost încadrate în muncă, prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi 5.864 de persoane, dintre care 2.196 femei. Potrivit unei informări date publicăţii de reprezentanţii agenţiei, din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1.946 au peste ...

Read More »

Pasarelă pietonală peste DE 583, construită de omul de afaceri Bogdan Piţigoi

Municipalitatea ieșeană și Asociația de Sprijin Comunitar pentru un Viitor mai Bun vor realiza o pasarelă pietonală peste DE 583, în dreptul ansamblului de birouri IDEO. Propunerea a venit din partea omului de afaceri Bogdan Piţigoi, proprietarul IDEO, şi are ca scop descogestioanrea traficului din această zonă, în care anul se înregistrează un număr mare de accidente rutiere, soldate nu ...

Read More »

Alte cinci staţii de autobuz pentru ieşenii care circulă spre Valea Lupului

Ieşenii care călătoresc cu autobuzul nr. 20 către localitatea Valea Lupului vor beneficia de alte cinci staţii pentru transportul public în comun. Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat astăzi de consilierii locali, patru dintre cele cinci staţii de autobuz vor fi amenajate pe partea dreaptă a DN 28, pe sensul dinspre Iaşi spre Valea Lupului, şi una pe partea stângă, ...

Read More »

Monumentul Eroilor din Galata va fi reabilitat de Primărie

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, situate în zona Galata, va fi reabilitat de Primărie. Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat astăzi cu unanimitate de voturi indicatorii tehnico-economici şi devizul general pentru această investiţie. Monumentul, construit între anii 1928 – 1930, se află într-o stare avansată de degradare. Valoarea totală a investiției este de 3.526.741 lei, inclusiv TVA. ...

Read More »

Zonă de picnic şi relaxare pentru ieşeni în zona C.A. Rosetti

În cel mai scurt timp, ieşenii vor avea un loc de recreere amenajat corespunzător şi beneficiind de toate facilităţil pentru petrecerea unui week-end în natură, odată cu modernizarea de către municipalitate a zonei din C.A. Rosetti. Întruniţi, astăzi, în şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat cu unanimitate de voturi amenajarea “zonei de picnic şi relaxare” situată pe bd. C.A. Rosetti, ...

Read More »

Spaţiul verde din perimetrul SC Antibiotice SA va fi extins de Primărie

La iniţiativa SC Antibiotice SA, municipalitatea ieşeană va extinde spațiile verzi din perimentrul acestei societăți, prin realizarea unui aliniament de arbori și arbuști. Potrivit acordului de parteneriat încheiat de Primărie cu firma ieşeană de medicamente şi aprobat, astăzi, de consilierii locali, este vorba despre plantarea unui număr de 200 de arbori și a 6.000 de arbuști din soiurile Fraxinus excelsior, Catalpa, Hibiscus ...

Read More »

Intersport a taiat preturile cu pana la 70%, in magazinul din Iulius Mall

Te pregatesti de vacanta sau doar de o noua zi la piscina?  Acum ai pana la 70% reducere la colectia de articole de plaja Firefly, in magazinul Intersport din Iulius Mall. Daca esti pasionat de plimbari, pantofii Puma Urban Plus pentru adulti au acum un pret special. Ii gasesti in magazin la 169.99 lei. Ofertele sunt valabile incepand cu 18 ...

Read More »

Reduceri finale la Koton, in Iulius Mall

Acum iti poti completa bagajul de vacanta cu toate outfiturile pentru un concediu perfect. Koton te asteapta la etajul 1, in Iulius Mall, cu reduceri finale care ajung pana la 70% la colectia de vara. Iubitorii de cumpărături găsesc la KOTON piese vestimentare, încălţăminte şi accesorii, pentru femei, bărbaţi, adolescenţi şi copii. Retailerul este cunoscut pentru gama extinsă de produse ...

Read More »

Un nou parc industrial va fi amenajat la Miroslava

Consiliul Județean Iași și Primăria localităţii Miroslava se asociază în vederea realizării unui nou parc industrial în județ. Este vorba despre al doilea obiectiv de acest fel, care se va deschide în comună și care va avea o suprafață de 25 de hectare. În vederea urgentării înființării acestuia, reprezentanții primăriei Miroslava au solicitat sprijinul Consiliului Județean. ”Avem un parc industrial ...

Read More »

„Vacanţă în siguranţă” – activități de prevenire a faptelor antisociale

La Centrul de agrement Muncel din comuna Mogoșești-Siret, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași a desfășurat joi, 25 iulie, mai multe activități în cadrul proiectului denumit generic „Vacanţă în siguranţă”, beneficiari fiind cei peste o sută de copii aflați în tabără. „Activitățile se înscriu în cadrul unui proiect mai amplu, jandarmii ieșeni fiind implicați în ...

Read More »