O ȚARĂ MINUNATĂ

Adi Cristi

Nu știu alții cum sunt, dar când privesc ceea ce se întâmplă pe scena politică românească, mă cutremur și mă revolt. Vorbim de un fel de revoltă metafizică, ce ține mai mult de transcedental decât de reacția violentă îndreptată împotriva lumii din împrejurimile noastre.  Deja cântecul de lebădă al independenței Justiției nu mai trebuie fredonat, cu atât mai mult cu cât, în fiecare zi, sunt probe la dosarul poliției politice, pe care Traian Băsescu nu a ezitat să-l facă public, fie prin gesturile sale impardonabile și inconștiente, fie prin acțiunile DNA care aduc în prim planul vieții sociale tot felul de fumigene sau chiar bombe cu efect întârziat. Afacerea Microsoft se vrea a fi una răscolitoare, de plasare pe piața media, în debutul campaniei electorale prezidențiale, a unui subiect acaparator, în care sunt deja implicați nouă foști miniștri, trei prim miniștri, din guvernările Năstase, Boc și Ponta. Nu vorbim despre esența dosarului. Aceasta este treaba exclusivă a procurorilor DNA și, mai apoi, a Justiției. Discutăm doar de oportunitatea lansării pe piața media a acestei afaceri în care primele capete de acuzare se referă la abuz în serviciu, luare de mită, trafic de infleunță, infracțiuni grave ce țin de marea corupție.

Vorbim despre întâmplări petrecute în anii 2003-2005 și care astăzi, surprinzător încearcă să bulverseze scena politică a țării. Cine are de câștigat din această mutare? Care sunt sacrificiile asumate? Sunt întrebări ale căror răspunsuri le găsim, fără a fi habotnici, în jurul președintelui Traian Băsescu. Nu trebuie decât să ne aducem aminte de vorbele care, în momentul rostirii lor în spațiul public, nu ne prea spuneau ceva concret. Astăzi, ele vin să ne arate care este bomba ce va exploda în timpul alegerilor prezidențiale, aducând la același numitor comun amenințările băsesciene cu această reacție surprinzătoare a DNA. Uite acum s-au trezit și domnii procurori să-și aducă aminte că au un dosar cu scântei, ținut la sertar pentru zile negre, cu ajutorul căruia să reușească să influențeze opinia publică într-o anume direcție sau să abată atenția electoratului de la o anumită persoană, dovedită a fi incomodă pentru destinul președintelui jucător.

Ceea trebuie să sesizăm este anomalia creată în spatele nevoii de independență reală a Justiției, independență clamată tocmai de cei care au reușit să construiască un sistem în care dreptatea și adevărul au ajuns să poare chipul intereselor  lor.

Întâlnim acest tip de mesaj prin care Justiția este apărată de cei care au subjugat-o, au dresat-o în așa fel încât ea și-a format un reflex condiționat la auzul anumitor comenzi ce induc reacții de tip hipnotic. ”Nu e bine domnule chestor, nu e bine!” – devine astfel codul de acces în zona dosarelor DNA, gata pregătite, gata asamblate, numai bune de declanșat începerea urmăririi penale împotriva ”dușmanului politic” care a reușit să-l deranjeze pe Traian Băsescu.

Suprinzător pentru unii este această rezistență care a ajuns să creeze situații aiuritoare, comice și chiar de neînțeles. Cei care astăzi clamează presiunea politică și amestecul justiției în decizia politică sunt cei de la guvernare. Este o situație greu de perceput de o minte normală, dominată de bunul simț tradițional românesc. Ministerul Justiției să nu fie în stare să-și articuleze mesajele în așa fel încât Justiția să fie scoasă de sub obsedanta bănuială că ea face în continuare jocurile politice ale unora împotriva celorlalți?

Cine poartă vina întregii confuzii induse conștient în rândul cetățeanului de rând, același care pe 2 noiembrie va fi reprezentat de votul său? Cine se face responsabil de această dușmănie feroce, care a reușit să înlocuiască termenul și conținutul de adversar politic? Cine a impus dezbinarea în defavoarea unității a solidarității în jurul proiectelor de interes național? Cine a semănat discordie în societate pentru a culege astăzi furtună?

Răspunsurile la aceste întrebări nu fac altceva decât să propună un portret robot al celui care a fost pentru România groparul ei, al celui care a salvat o țară (după cum crede el de cuviință), prin sacrificarea poporului acesteia. A acționat asupra ființei naționale asemenea unei bombe cu neutroni, păstrând în picioare construcțiile, distrugând orice formă de viață.

Aceasta este România de azi. O țară frumoasă, minunată, dar lipsită de sentimentul de solidaritate al locuitorilor ei.