Două treimi dintre copii își doresc ajutorul părinților în situația unei agresiuni repetate

DESCHIDERE AN SCOLAR - CAMPIA TURZIIDouă treimi dintre copii își doresc să beneficieze de sprijinul părinților într-o situație de bullying, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Telefonul Copilului remis joi .Bullying este o formă de abuz aparte care se manifestă printr-un comportament agresiv, intenționat, repetat asupra aceluiași copil iar în relațiile interpersonale se caracterizează prin dezechilibru de forțe. Aproape jumătate dintre copiii din România, respectiv 46%, au fost la un moment sau altul victime ale bullying-ului, 53% dintre aceștia fiind fete și 47% băieți. Datele au fost extrase din studiul „Fenomenul bullying în unitățile de învățământ” — primul de acest tip din România — realizat de Asociația Telefonul Copilului în cadrul proiectului „Bullying — de la hărțuirea verbală la hărțuirea fizică în rândul copiilor”, finanțat de OMV Petrom în cadrul competiției de proiecte „Idei din țara lui Andrei”, se arată în comunicat. Cătălina Florea, director executiv al Asociației Telefonul Copilului, precizează că mai mult de jumătate dintre copiii chestionați (51,45%) au răspuns că școala nu ia acest fenomen în serios. „S-a observat și că elevii nu sunt obișnuiți cu acțiuni de prevenire/de informare cu privire la acest fenomen, ei nefăcând distincția între prevenire și sancțiune. Copiii au admis că sancțiunile au caracter temporar, însă nu rezolvă problemele pe termen lung”, a declarat Florea. Conform studiului, două treimi dintre copii își doresc să beneficieze de sprijinul părinților într-o situație de bullying. Același procentaj dintre respondenți însă nu ar apela la părinți pentru a le solicita sprijinul într-o situație de acest tip iar un număr similar dintre victime au declarat că părinții lor nu cunosc situația cu care se confruntă. 72,14% dintre respondenți, victime ale fenomenului bullying, s-au confruntat cu comportament de acest tip indirect caracterizat prin vorbe/comentarii urâte, neadevărate despre ei, familie, statut social sau etnie, 59,42% au primit porecle, 47,34% au fost ignorați/lăsați în afara grupului, 43,32% au primit lovituri, palme, îmbrânceli iar 32,29% au fost amenințați. 76,49% dintre respondenți au experimentat stări negative în timpul acțiunilor, precum furia, tristețea, singurătatea, rușinea, iar 22,06% dintre respondenți au fost indiferenți sau chiar s-au distrat pe seama atitudinii celorlalți. 50,56% au fost victime de câteva ori pe an, 17,23% în fiecare săptămână, 13,20% în fiecare zi, 11,92% în fiecare lună. Studiul include răspunsurile a 2.000 de copii din 20 de unități de învățământ cu privire la acest fenomen. Categoriile de vârstă ale respondenților au fost: 7 — 9 ani (6,17%), 10 — 12 ani (16,58%), 13 — 15 ani (38,08%), 16 — 19 ani (39,18%). 116 111 este linia europeană de asistență pentru copii, gestionată în România de Asociația Telefonul Copilului. Apelul este gratuit.