24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Continuând radiografia stratului geologic al presei descoperim Cronica orală, care implica oamenii a căror misiune era aceea de a cutreiera și de a informa. Erau ceea ce acelaşi Eugene Dubief numea “des journalist sans journal”.
Se va naşte apoi ideea adunării informaţiilor în registre – un fel de jurnal – după care se făceau copii manuscris pentru difuzare. Apare, în felul acesta – ca mijloc de informare – gazeta manuscris, formă care va continua să supravieţuiască tiparului, fiind citate exemple până la începutul secolului al XVII-lea.Mai bine de doua secole aceste “gazete” vor rezista. Mai mult chiar, în secolul al XVI-lea gazeta manuscris va atinge un prag excepţional al succesului”.
Între anii 1438 – 1450, Johan Genfleisch Gutenberg reuşeşte să realizeze la Strasbourg și Mainz tiparul cu litere mobile, metalice, izolate în matriţe. Depăşirea copierii de manuscrise sau imprimarea tabelară și asigurarea unor tipăriri rapide și într-un număr tot mai mare de exemplare au însemnat evenimente excepţionale. (După cum arata Elisabeth Geck, (”Gutenberg și arta tiparului”)
În 1884, după 434 de ani, Ottmar Mergenthaler va inventa linotipul – ziarul New York Tribune va folosi primul aceasta tehnică de cules, iar după numai 62 de ani, în 1946, se va inventa culegerea prin fotografiere.
Să ne amintim că primul ziar tipărit a apărut în 1605, la Anvers. Primul cotidian avea să apară după aproape jumătate de secol, în 1650, “Einkommende zeitung”. Acesta apare la 1 iulie 1650, la Leipzig, dar ideea nu se impune încă, chiar daca necesitatea era resimţită. Pentru secolul al XVII-lea rămâne caracteristic săptămânalul.
Abia în secolul următor formula de cotidian va birui și va cuceri Europa. Iar primul cotidian de seara, “The Star”, apare la Londra, abia în 1788.
John Walter, om de afaceri, negustor de cărbune, creează iniţial “Daily Universal Register” (1785), ziar care va deveni, în 1788, “Times” publicație care continuă și astăzi să apară, după 226 de ani.
El va ajunge emblematic pentru presa modernă. J. N. Jeanneney citează următoarea caracterizare concludentă: “Daca ar fi să transmit generaţiilor viitoare o dovadă a civilizaţiei engleze din secolul al XIX-lea, nu aș alege nici docurile, nici căile noastre ferate, nici edificiile noastre publice, nici măcar magnificul Parlament. Mi-ar fi de ajuns, pentru a da această dovadă, un simplu număr al ziarului Times”.
Spațiul limbii române nu poate fi evitat de ceea ce a devenit deja în Europa o puternică presiune a mass media, din ce în ce mai prezentă la masa marilor decizii. Astfel, în 1829 apare Curierul Românesc (8 aprilie) la Bucureşti, sub îngrijirea lui Eliade Radulescu; în acelaşi an, la 1 iunie, apare la Iaşi Albina Românească, având în frunte pe Gheorghe Asachi; în 1838, la 12 martie, apare Gazeta de Transilvania scoasă de George Barițiu.
Fără nici o discuţie aceste trei ziare constituie fundamentul presei româneşti.
Astfel, o publicație profesionistă trebuia să îndeplinească cele șase condiții ce se vor dovedi a fi fundamentale impunerii ei: periodicitate, tipar, tiraj, difuzare, publicitate.
Astăzi când vorbim despre mass media, vorbim despre ziariști, ziare, televiziuni, posturi de radio, agenții de știri, pagini online, bloguri, rețele de socializare. Vorbim despre redacții de ziar, tipografii, studiouri de radio sau de televiziuni, birouri ale agențiilor de știri. Reportofon, cameră video, antene satelit, smartphone, televizoare LCD-uri. Conexiuni WLAN Wi-Fi, site-uri pe domniul www, motoare de căutare pe internet.
Astăzi asistăm la un spectacol aproape delirant al breaking news-urilor, spectacol transmis în direct, care nu numai că ne însoțește, dar devine parte din viața noastră, implicându-ne în timp real în consumarea știrei sau, uneori, devenind noi înșine arhitecții acesteia.
Astăzi asistăm la un spectacol aproape delirant al breaking news-urilor, spectacol transmis în direct, care nu numai că ne însoțește, dar devine parte din viața noastră, implicându-ne în timp real în consumarea știrei sau, uneori, devenind noi înșine arhitecții acesteia.
Să ne întoarcem în timpul în care erau scrise acele Acta diurna, pentru a-l asculta pe Eugene Dubief, atrăgându-ne atenția că aceste ”acta diurna erau spuse cenzurii puterii” [Eugene Dubif, ”Le journalisme”]
Iată cum, în paralel cu evoluția presei, surprindem și creșterea reflexului de auto-apărare a puterii în fața celor care încearcă să le divulge slăbiciunile, descoperire care, dincolo de ”oprobriul public”, înseamnă și încurcarea socotelilor lor personale sau publice cu comunitatea.
În același timp, Puterea se vede nevoită să asigure prin reglementări igenizarea spațiului public, păstrându-l între limitele onestității, ale adevărului și dreptății.
