Ponta: Noi suntem unde eram acum trei ani; am fost consecvenți și ne-am ținut de cuvânt

pontaPremierul Victor Ponta, președintele PSD, a evocat luni, în deschiderea ședinței Biroului Permanent Național al partidului, împlinirea a trei ani de la constituirea Uniunii Social Liberale, aceasta fiind și tema unei reuniuni care va avea loc la ora 18,00 la Palatul Parlamentului. „Noi suntem unde eram acum trei ani, pe partea în care eram acum trei ani. Dacă cineva între timp s-a răzgândit, și stă toată ziua și cu dl. Ungureanu și cu dl. Predoiu și cu d-na Boagiu, cu Ialomițianu, și cu toți ceilalți, e problema lor, nu e noastră. Noi am fost consecvenți și ne-am ținut de cuvânt”, a declarat Ponta la sediul central al PSD. El a subliniat că ședința BPN este una specială, care are loc în prezența majorității celor care au semnat, în urmă cu trei ani, moțiunea de cenzură care a dus la căderea guvernului Ungureanu. „În urmă cu trei ani, la Parlament, aveam foarte mari emoții. Ceilalți, care nu erați in Parlament, aveați de asemenea emoții uitându-vă la televizor. Cred că după trei ani de zile nu e prea devreme să facem un prim bilanț al celor trei ani, ocazie cu care vom stabili câte lucruri am făcut din ce am promis atunci, pe 27 aprilie 2012, ce ne-a mai rămas de făcut. Și vă rog pe toți și îi invit pe toți cei care au votat atunci moțiunea să fie alături de noi, chiar dacă între timp politica e politică, lucrurile se mai despart”, a afirmat premierul. Victor Ponta a adăugat că Guvernul trebuie să discute și despre proiectele din perioada următoare. „Motiv pentru care astăzi o sa discutăm despre proiectele guvernamentale și parlamentare pentru cele două luni care au rămas de sesiune, despre pregătirile noastre politice și despre faptul că peste fix un an suntem în campania pentru alegerile locale. Asta înseamnă că practic ne pregătim din timp cu candidați, cu proiecte, ca sa fim din nou pe primul loc așa cum am fost de cele mai multe ori prin votul oamenilor”, a menționat președintele PSD.