Germania urmează să dezvăluie, în plină criză, un plan cu privire la refugiaţi

ibtimes_refugiati_37464800Germania urmează să dezvăluie pe 24 septembrie un pachet cuprinzător de măsuri prin care să facă faţă crizei refugiaţilor, care se intensifică, a anunţat luni cancelarul Angela Merkel, relatează postul Radio Free Europe-Radio Libery (RFE-RL) în pagina electronică.

Germania se aşteaptă să primească aproximativ 800.000 de solicitanţi de azil anul acesta, de patru ori mai mulţi decât în 2014 şi cu mult mai mulţi decât orice alt stat membru al Uniunii Europene (UE).Merkel a îndemnat – în conferinţa sa de presă anuală de luni – celelalte state membre UE să-şi accepte partea „corectă” de azilanţi.Ea a subliniat că este necesar ca Italia – care a primit un număr uriaş de imigranţi ce au traversa Mediterana – să primească ajutor de la celelalte state UE.Merkel a criticat mai multe ţări, inclusiv Slovacia, care au respins imigranţi din ţări musulmane.”Dacă începem să spunem «eu nu vreau musulmani», acesta nu poate să fie un lucru bun”, a declarat cancelarul.Merkel a subliniat că actuala criză cu care se confruntă Europa este un adevărat test pentru idealul drepturilor universale care se află la baza Uniunii.”Dacă Europa eşuează în problema refugiaţilor, dacă această legătură strânsă cu drepturile universale civile este ruptă, atunci nu va mai fi vorba despre Europa pe care ne-o dorim”, a avertizat cancelarul.Potrivit ONU, peste 300.000 de persoane au fugit până în prezent către Europa, din calea războiului şi dificultărilor economice cu care se confruntă în ţări din Orientul Mijlociu şi Africa.