Nazare (PNL) solicită deblocarea rambursării supraaccizei la carburanți către transportatori

Vicepreședintele PNL Alexandru Nazare le solicită premierului Victor Ponta și ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici, să deblocheze rambursarea supraaccizei la carburanți către transportatori.

„Le solicit premierului Ponta și ministrului Teodorovici să deblocheze rambursarea supraaccizei la carburanți către transportatori, așa cum s-au angajat încă de la introducerea acesteia și să respecte prevederile directivelor europene în calcularea accizelor, nu să inventeze un curs de schimb mai mare pentru a încasa mai mulți bani. România pierde bani la bugetul de stat prin faptul că majoritatea transportatorilor preferă acum să alimenteze în țările din jur. Guvernul Ponta pare că și-a propus să îngenuncheze cu orice preț transportatorii blocând construcția de autostrăzi și împovărându-i cu taxe și cu o birocrație absurdă”, afirmă Nazare într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Fostul ministru al transporturilor semnalează”gravitatea situației cu care se confruntă transportatorii români cărora, deși li s-a promis rambursarea supraaccizei la carburanți, nu au primit decât 0,45% în 2014 și 0,8% anul acesta”.

„Supraacciza pe carburanți nu doar că nu a fost folosită pentru construcția celor 697 de kilometri de autostradă pe care îi promiteau Ponta și Șova, dar ea nu a fost nici măcar rambursată transportatorilor, așa cum se angajase Guvernul. Conform Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri, în 2014 au fost plătite doar 7 cereri de rambursare, în valoare de aproximativ 40.000 de euro, adică 0,45% din bugetul de peste 8 milioane de euro, iar în primele 7 luni ale acestui an au fost procesate și rambursate doar 172 de cereri în valoare de 1,2 milioane de euro, 0,8% din bugetul de 140 de milioane de euro. Premierul Ponta se laudă cu încasările record la bugetul de stat, ignorând faptul că aceste realizări au apărut prin sufocarea antreprenorilor, nerespectarea angajamentelor față de mediul de afaceri și prin tăierea investițiilor”, susține Alexandru Nazare.