CU BUZELE UMFLATE

Adi Cristi

Cred că ne este dat, ca popor, să fim blestemați de proprii noștri fii. Unii preferă eufemismul ”conflictul între generații”, fără a reuși să țină minte cine sunt învingătorii. Oare cei care câștigă această dispută sunt, într-adevăr, cei care poartă laurii victoriei?! Sau, poate, învingătorii sunt de fapt învinșii fără drept de apel? William Golding, în ”Împăratul muștelor”, ne pune în fața cruzimi, greu de imaginat, a copiilor, în ipostazele oferite de gestul extrem de a fi puși în situația să se descurce singuri, pentru a supraviețui!

Riscând să fiu înțeles greșit, într-o admirație totală față de fermitatea entuziasmului străzii, lăsat să muște cu fermitate din indiferența cu care cetățeanul de rând a fost tratat, de o clasă politică obeză, arogantă, mă aflu într-unul dintre acele paradoxuri, care ne taie craca de sub picioare, într-un gest disperat al salvării.

Evident că, în stradă nu se poate opera decât cu simboluri, accentuate de virulența și violența protestului, ambalaje ce îmbracă actul de comunicare, nu printr-un posibil dialog, ci pur și simplu folosindu-se de impunerea necondiționată. Strada vrea! Strada cere! Strada impune!

Pasul înapoi al clasei politice, prinsă parcă ”cu musca pe căciulă” este, de asemenea, un catalizator al importanței acordată unei acțiuni de protest, construită, de această dată, nu doar pe frustrările gestionate de viața de zi cu zi, cât mai ales pe puternica emoție pricinuită de tragedia de la Clubul Colectiv. Ne apropiem de 50 de morți, din cei aproape 200 de spitalizați, care au fost prinși de clipa nefastă, bucurându-se de muzică și de prietenie, într-o lume a lor pe care se pregăteau să o suprapună peste lumea plină de responsabilități. Victimele au fost tineri între 15 ani și 40 de ani, în marea lor majoritate nedepășind 30 de ani. Erau parte din viitorul nostru, chiar dacă momentan îngroșau rândurile peluzei, fiind doar spectatorii anonimi, folosiți doar ca masă de manevră sau sub forma ”cărnii de tun”.

Tragedia de la ”Colectiv” a declanșat mai mult decât o puternică emoție, neiertătoare. A scos la lumină, din subteranele puterii, o clasă politică obeză, nesimțită, impertinentă, arogantă, lipsită de elementarul bun simț. O clasă politică puternic cangrenată, în stare de metastază generalizată. Fisura astfel produsă i-a permis lui Klaus Iohannis să se ascundă în spatele străzii și să scoată limba la PSD, partid care i-a făcut zilele și  nopțile de campanie electorală prezidențială amare, de neiertat. Ca un făcut piesele de puzzel au început să se așeze singure în favoarea idealurilor sale, astfel încât Victor Ponta a plecat din proprie inițiativă din fruntea PSD și, mai apoi, din fruntea Guvernului, în timp ce Gabriel Oprea, vicepremierul, la rândul său a demisionat, fără a uita să-și anunțe președintele că UNPR, partidul său, va vota pe cine va dori Klaus Iohannis, denunțând alianța cu PSD, alianță ce a făcut posibilă prezența UNPR în rândul partidelor parlamentare, atâta timp cât, nu trebuie să uităm, UNPR este un partid parlamentar artificial, construit în culisele grupurilor parlamentare, din resturi ale partidelor ce au trecut prin filtru electoral.

Astfel, din punctul de vedere al vieții politice românești, o serie de lideri și-au dat măsura trădării lor sau a incompetenței lor față de idealurile interne ale formațiunilor lor politice, cum ar fi Victor Ponta și Liviu Dragnea la PSD sau Gabriel Oprea la UNPR.

Lui Klaus Iohannis  i s-a deschis drumul spre ”guvernul său”, chiar dacă acesta este poreclit a fi un ”guvern de tehnocrat”, în fruntea căruia a fost desemnat ca prim ministru Dacian Cioloș. Misiunea lui Dacian Cioloș este una din categoria misiunilor imposibile, chiar dacă domnia sa susține că societatea a ajuns la un grad de maturitate care necesită prezența guvernului în mijlocul comunității cu urechea plecată la cei care au idei, pentru a identifica soluțiile de a merge mai departe. Guvernul trebuie să aibă înțelepciunea și maturitatea de a discuta cu Parlamentul pentru a găsi soluțiile necesare următorului pas înainte. În perioada următoare premierul desemnat a ținut să precizeze că își va ”conecta atenția și energia” pentru formarea echipei cu care va merge în fața Parlamentului, după care și-a propus să discute în detaliu despre proiectele pe care le au.  Dacian Cioloș, dacă va trece de votul Parlamentului, se va recomanda fără doar și poate ca fiind ”prim ministruL lui Klaus Iohannis”, care va alege un guvern, ce nu poate fi decât un guvern al președintelui. Va fi bine, va fi rău? Cine știe. Poate că, mai rău decât a ajuns să ne fie acum nu ne poate fi, ceea ce ne dă speranța că orice rău va fi un mai puțin bine decât ne-a fost în mijlocul marilor trădări, începute cu Crin Antonescu și finalizate ”magistral” de Victor Ponta. 70% dintre români au rămas cu buzele umflate, când văd că una au votat ei și alta li se servește la masa de joc.

ADI CRISTI