ATENTATE TERORISTE LA PARIS Bilanțul provizoriu a ajuns la 128 de morți și 180 de răniți

 

Bilanțul provizoriu al atentatelor teroriste comise vineri noaptea la Paris a ajuns la 128 de morți și 180 de răniți, dintre care cel puțin 80 în stare gravă, potrivit unei surse apropiate Parchetului general francez, informează AFP și Reuters.

Potrivit agenției britanice de presă, dintre răniți 99 s-ar afla în stare critică.

La zece luni după atacul de la redacția săptămânalului Charlie Hebdo, Franța a fost plasată în stare de urgență după seria de atacuri comise vineri noaptea în șase locuri diferite din Paris — de la Stade de France, situat în suburbiile nordice ale capitalei franceze, la zona centrală din apropiere de Piața Republicii, unde se află și sediul publicației Charlie Hebdo.

Mai mulți bărbați înarmați au pătruns vineri seară în sala de spectacole Bataclan — unde avea loc un concert al trupei americane ‘Eagles of Death Metal’ — strigând ‘Allahu Akbar!’, după care au deschis focul de armă automată. Spectatorii au fost ținuți ostatici timp de trei ore. În acest incident au fost ucise cel puțin 82 de persoane.

”Am auzit clar ce le-au spus ostaticilor: ‘Este greșeala lui Hollande, este greșeala președintelui vostru, nu trebuia să intervină în Siria’. Au evocat și Irakul”, a mărturisit Pierre Janaszak (în vârstă de 35 ani), animator radio și TV care se afla în sala Bataclan.

Asaltul forțelor de poliție a fost lansat vineri noaptea puțin înainte de ora locală 00:30 (23:30 GMT) și s-a încheiat spre ora 01:00 (sâmbătă 00:00 GMT). Cei patru autori ai luării de ostatici au fost lichidați.

O primă explozie s-a produs în jurul orei 21:20 (20:20 GMT) în apropiere de Stade de France, unde avea loc un meci amical de fotbal între selecționatele Franței și Germaniei, stadionul care va găzdui finala Campionatului European de Fotbal în iulie anul viitor.

Președintele francez François Hollande, care asista la meci, a fost evacuat de serviciile de securitate. În total trei explozii au avut loc la Stade de France, pierzându-și viața un civil și cei trei atacatori-kamikaze.

În estul Parisului, pe strada Charonne, 18 persoane au murit într-o scenă de război. Un martor a declarat că a auzit rafale de armă automată timp de 2-3 minute. ‘Am văzut multe corpuri pe jos, pline de sânge’, a spus el. Țintele atacului au fost o cafenea și un restaurant japonez.

Puțin mai la nord, pe strada Alibert, un atac asupra terasei restaurantului ‘Le Petit Cambodge’ s-a soldat cu cel puțin 12 morți.

Alte cel puțin cinci persoane au fost ucise pe terasa pizzeriei ‘La Casa Nostra’, la câteva sute de metri de sala de spectacole Bataclan. ‘Erau cel puțin cinci morți în jurul meu, alții erau pe stradă. Am avut mult noroc’, a spus Mathieu (35 de ani), martor la sângerosul atac.

Al șaselea atentat a avut loc pe bulevardul Voltaire, nu departe de sala Bataclan, atacatorul-kamikaze și încă o persoană pierzându-și viața.

Un cetățean român, rănit ușor în atentatele de la Paris

Un cetățean român a fost rănit ușor în atacurile care au avut loc în cursul nopții în capitala Franței, informează sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, persoana în cauză a primit îngrijiri la un spital din Paris și, în cursul dimineții, a fost externată. MAE precizează că depune în continuare toate eforturile pentru a verifica dacă printre victimele atacurilor din Franța se află și alți cetățeni români.

Membrii trupei californiene ‘Eagles of Death Metal’ au scăpat cu viață

Membrii trupei californiene ‘Eagles of Death Metal’, care ținea un concert vineri seara în sala de spectacole Bataclan din Paris, au scăpat cu viață după atacurile teroriste comise în capitala franceză și soldate cu cel puțin 120 de morți și peste 200 de răniți, relatează AFP.

Soția bateristului Julian Dorio a declarat pentru cotidianul Washington Post că soțul i-a telefonat să-i spună că ‘este în siguranță și o iubește’. ‘Toți cei care se aflau pe scenă au scăpat’, a spus ea. Informația a fost confirmată și de Mary Lou Dorio, mama lui Julian, care a precizat totuși că nu se știe unde se află unii membri ai echipei care însoțea trupa.

‘Eagles of Death Metal’ este un grup de garage-rock originar din Palm Desert (California), care a colaborat cu muzicieni precum Dave Grohl, fost component al trupei Nirvana. Componenții principali ai trupei sunt Jesse Hughes (43 de ani) și Josh Homme (42 de ani).

În urma luării de ostatici de la sala de spectacole Bataclan atacatorii au ucis cel puțin 82 de persoane. Atentatele de vineri seară au vizat și alte cinci locuri din nordul și centrul Parisului.