Paris: Un bărbat înarmat a fost ucis în faţa unui comisariat de poliţie. El a atacat un poliţist strigând „Allah e mare”

-Un bărbat a fost ucis, joi, în faţa unui comisariat de poliţie din arondismentul XVIII din capitala Franţei, după ce acesta a atacat cu un cuţit un poliţist, strigând „Allah Akbar/Allah este mare”, informează site-ul www.rtl.fr. Asupra individului a fost găsit un mesaj de revendicare a unui atentat în numele reţelei teroriste Stat Islamic, a anunţat Poliţia franceză, citată de ziarul Le Figaro.Un mesaj de revendicare a unui atentat în numele reţelei teroriste Stat Islamic a fost găsit asupra individului împuşcat mortal de forţele de ordine la Paris, anunţă Poliţia franceză, potrivit ziarului Le Figaro.Potrivit poliţiei, pe corpul individului împuşcat mortal a fost găsit un mesaj de revendicare a unui atentat scris în limba arabă şi imaginea unui drapel al organizaţiei teroriste Stat Islamic (Daesh).

De asemenea, asupra individului a fost găsit un cuţit şi un telefon mobil.Islamistul a fost împuşcat mortal de forţele de ordine joi dimineaţă, în timp ce încerca să intre într-o secţie de poliţie din Paris având în mână un cuţit şi strigând „Mare este Allah!”. Poliţiştii s-au temut că bărbatul încerca să comită un atac sinucigaş, astfel că, după ce l-au somat, l-au împuşcat mortal.Potrivit unor surse, pe hainele suspectului erau fire electrice, dar s-a stabilit că nu avea asupra sa explozibil.Bărbatul înarmat împuşcat mortal în faţa unui comisariat de poliţie din Paris după ce a încercat să atace sediul forţelor de ordine purta o centură explozivă falsă, a declarat, pentru AFP, ministrul de Interne şi o sursă judiciară, relatează Le Figaro.Bărbatul avea lipită sub haină o geantă, de unde ieşea un fir, însă „dispozitivul nu conţinea explozibil”, a precizat sursa judiciară.Potrivit sursei citate, bărbatul, înarmat cu un cuţit, a strigat „Allah Akbar/Allah este mare” în momentul în care a atacat un poliţist de la recepţia clădirii. Poliţiştii prezenţi au tras focuri de armă în direcţia acestuia, rănindu-l. Bărbatul a decedat la scurt timp după ce a fost împuşcat.Un martor a declarat pentru AFP că a auzit schimburi de focuri pe strada Goutte d’Or, care a fost închisă de forţele de ordine.Potrivit France Info, citat de site-ul www.liberation.fr, bărbatul purta o centură cu explozibil. Ministerul de Interne din Franţa a confirmat prezenţa unui dispozitiv care ar putea fi o vestă cu explozibil.