Nagorno-Karabah: 18 soldați armeni uciși de forțele azere, susține Erevanul

Nagorno-Karabah

Optsprezece soldați armeni au fost uciși sâmbătă de către forțele azere de-a lungul frontierei regiunii separatiste Nagorno-Karabah, a anunțat președintele armean Serge Sarkissian, potrivit AFP. „De partea noastră, 18 soldați au fost uciși și circa 35 răniți”, a declarat Sarkissian într-o alocuțiune televizată, fără să precizeze dacă soldații aparțineau armatei regulate a Armeniei sau celei din Nagorno-Karabah, susținută de Erevan. De cealaltă parte, doisprezece militari azeri au fost uciși și un elicopter a fost doborât de forțele armene în Nagorno-Karabah, a comunicat sâmbătă Ministerul Apărării de la Baku, în contextul reluării cu o intensitate neobișnuită a ciocnirilor armate în această regiune cu populație majoritar armeană, aflată pe teritoriul azer. Azerbaidjan și Armenia, două foste republici sovietice din sudul Caucazului, se află în conflict de la sfârșitul anilor 1980 asupra Nagorno-Karabah. Populat în majoritate de armeni, dar alipit Azerbaidjanului în epoca sovietică, Nagorno-Karabah a fost scena unui război ce a făcut 30.000 de morți și sute de mii de refugiați între 1988 și 1994. În pofida unui acord de încetare a focului în 1994, nu a fost semnat un tratat de pace, de-a lungul frontierei de demarcație având loc ciocniri armate în mod regulat, dar fără intensitatea consemnată în noaptea de vineri spre sâmbătă.