Siria: Washingtonul are în vedere suplimentarea forțelor speciale americane

americani siria

SUA au în vedere suplimentarea forțelor speciale americane desfășurate în Siria, în prezent în număr de circa 50, a indicat sâmbătă un responsabil de rang înalt pentru AFP. Acesta a precizat totuși că ‘nimic nu a fost decis’ deocamdată. Noile efective ar urma să aibă aceeași misiune ca și militarii desfășurați începând din toamna trecută. Militarii din forțele speciale aflați deja pe teren asigură legătura între grupările armate siriene care luptă împotriva Statului Islamic în nord-est și forțele coaliției, fără a participa în mod direct la lupte. La sfârșitul lunii februarie, unii dintre ei ai ghidat loviturile aeriene ale coaliției în bătălia pentru preluarea din mâinile jihadiștilor a bastionului lor Shaddade. Administrația americană încearcă în prezent să accelereze ofensiva împotriva SI, aflat în pierdere de teren în Irak și în Siria. Generalul Joe Dunford, șeful Statului Major interarme, a indicat recent că Pentagonul și Casa Albă discută în special despre o întărire a sprijinului militar american pentru forțele irakiene. Americanii dispun oficial de circa 3.900 de militari în Irak. Rusia a recunoscut recent că a desfășurat forțe speciale în Siria în sprijinul trupelor președintelui Bashar al-Assad. Misiunea lor este de a ghida bombardamentele aeriene ruse și de a efectua ‘alte misiuni speciale’, a indicat Moscova. Sâmbătă, armata americană, citată de Reuters, a anunțat că forțele coaliției internaționale au întreprins vineri 20 de atacuri aeriene în Irak și șase în Siria, împotriva unor militanți ai Statului Islamic.