Președintele Timofti a transmis condoleanțe familiei artistului plastic, Gheorghe Vrabie

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, însoțit de consilieri prezidențiali, a participat la funeraliile cunoscutului artist plastic Gheorghe Vrabie, a comunicat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției. Șeful statului a transmis condoleanțe familiei îndurerate și a depus flori la sicriul autorului Stemei de Stat a Republicii Moldova.Gheorghe Vrabie este, de asemenea, autorul designului leului moldovenesc, a stemei și drapelului municipiului Chișinău.