Avion EgyptAir prăbușit: Analizele imaginilor din satelit efectuate de SUA nu conțin indicii privind o explozie

Analizele efectuate de către SUA ale imaginilor din satelit nu au produs până acum niciun indiciu că la bordul avionului EgyptAir prăbușit joi în drum spre Cairo s-ar fi produs o explozie, au declarat oficiali din mai multe agenții americane pentru Reuters.

Oficialii citați, care au făcut declarații sub protecția anonimatului, au afirmat că această concluzie este rezultatul unei examinări preliminare a imaginilor și au recomandat prudență în privința informațiilor din media conform cărora SUA cred că prăbușirea a fost provocată de explozia unei bombe.

SUA nu au exclus încă nicio cauză posibilă pentru prăbușirea avionului, inclusiv defecțiunea tehnică, terorism sau un act deliberat al pilotului sau al echipajului, au mai declarat oficialii citați.