Monthly Archives: august 2016

Iașiul, gazda Târgului AGRALIM, cel mai important eveniment agricol din nord-estul României

În perioada 1-4 septembrie, Iașiul va găzdui Târgul pentru Fermieri AGRALIM, cel mai important eveniment agricol din Regiunea de Nord-Est, organizată de compania ABplus Events, prilej pentru fermieri, producători, antreprenori, cercetători şi specialişti din judeţele din nord-estul ţării de a se familiariza cu cele mai noi tehnici şi utilaje din domeniul agricol. Devenit déjà tradițional, AGRALIM se va desfăşura și ...

Read More »

Aproape o sută de kilometri de drumuri reabilitate în județul Iași

Consiliul Judeţean (CJ) Iași, prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP), continuă lucrările de reparaţii la o serie de drumuri judeţene. Astfel, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al instituției, până la această dată au fost finalizate lucrări de reparaţii pe 53 de kilometri de drum judeţean, lucrându-se în acest moment la reparații pentru alţi 38 de kilometri. ...

Read More »

Deputatul Sebastian Ghiță s-a înscris în Partidul România Unită

  Deputatul Sebastian Ghiță s-a înscris în Partidul România Unită, a anunțat marți președintele PRU, Bogdan Diaconu. „Domnul deputat Sebastian Ghiță s-a înscris în PRU. Și îi urez bun venit în echipă și sunt convins că este un mare câștig pentru echipa PRU, pentru construcția politică pe care o să o prezentăm și o să o ducem la maturitate până ...

Read More »

Europa ar putea impune Apple o amendă record

  Comisia Europeană ar urma să anunțe marți decizia sa cu privire la o eventuală amendă impusă grupului informatic american Apple, bănuit că a beneficiat de un tratament preferențial în domeniul fiscal din partea Irlandei, au declarat pentru AFP mai multe surse din apropierea acestui dosar. În virtutea legislației europene, care consideră că ajutoarele de stat sunt ilegale, compania americană ...

Read More »

Ankara îi cere Uniunii Europene exceptarea de la vize, din octombrie, pentru cetățenii turci

Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a avertizat, într-un articol publicat marți în cotidianul grec Kathimerini, că Turcia ”nu va putea să continue să oprească” fluxurile migratorii către Uniunea Europeană fără exceptarea de la vize, din octombrie, pentru cetățenii turci, relatează AFP. Șeful diplomației turce a lansat, încă o dată, acest avertisment europenilor după înregistrarea de către autoritățile elene, ...

Read More »

Victor Ponta a transmis la PSD Gorj scrisoarea de intenție pentru un nou mandat de deputat

Fostul premier Victor Ponta, deputat de Gorj, a transmis, luni, scrisoarea de intenție către organizația județeană prin care își anunță o nouă candidatură la Camera Deputaților, a declarat marți, într-o conferință de presă, secretarul executiv al formațiunii politice, Gheorghe Milosteanu. „În ultima ședință a Comitetului Executiv al PSD Gorj s-a hotărât ca până la data de 1 septembrie să se ...

Read More »

Protest la București față de declarațiile lui James Pettit privind relația României cu R. Moldova

  Aproximativ 2.000 de volume strânse de la bucureșteni au fost depuse marți în zona fântânii din Piața Universității pentru a fi trimise către Ambasada SUA din Chișinău, în semn de protest față de recentele afirmații ale ambasadorului american privind relația României cu Republica Moldova. „Așteptăm să ne ajute Ambasada SUA la București ca să le trimitem ambasadorului James Pettit ...

Read More »

Primele efectele ale Brexitului: Salariile scad în Marea Britanie, iar angajatorii sunt reticenţi

  Persoanele care îşi caută un loc de muncă în Marea Britanie încep să vadă impactul Brexitului, salariile fiind sub presiune iar companiile scoţând la concurs tot mai multe posturi pe perioadă determinate şi de colaborare, scrie Bloomberg.Salariul mediu oferit era de 43,174 de dolari în iulie, cu 2,4% mai mic decât anul trecut. Dacă se ia în calcul şi ...

Read More »

Elevii români au obținut trei medalii de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului

  Elevii români au cucerit trei medalii de argint și una de bronz la a X-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Științe ale Pământului (International Earth Science Olympiad – IESO), desfășurată în localitatea japoneză Tsu, în perioada 20-27 august. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației transmis, marți, AGERPRES, medaliile de argint au fost obținute de Alexandra Alexiu (clasa a X-a/Colegiul Național ‘Mihai Viteazul’ din ...

Read More »

MAE: Aproximativ 50 de familii de români afectate de cutremurul din Italia pot beneficia de ajutoarele de la Guvern

  Aproximativ 50 de familii de români afectate de cutremurul din Italia pot să beneficieze de ajutoarele de urgență oferite de Guvern, a anunțat marți Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit MAE, ajutoarele de urgență se acordă la cererea: familiilor sau persoanelor singure afectate de calamitate; unui membru supraviețuitor al familiei sau rudei până la gradul 2; unei rude până la gradul ...

Read More »

9 semne ignorate ale cancerului de sân

Pe lângă noduli, cancerul de sân mai are și alte simptome, trecute cu vederea de cele mai multe ori de doamne și domnișoare. Iată 9 semne ignorate ale cancerului de sân! 1. Modificarea mameloanelor Ai observat că mameloanele și-au schimbat culoarea, consistența sau chiar sunt dureroase la atingere? Mai mult, din ele se scurge un lichid care nu este lapte ...

Read More »

Primarul Chișinăului, replică la declarația ambasadorului SUA: ”Basarabia e România”

  Primarul Chișinăului, prim-vicepreședintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă iese cu o replică la adresa ambasadorului SUA care a spus între altele că Moldova nu e România și trebuie să-și caute singură viitorul. „Domnule ambasador, domnule președinte al SUA (actual și viitor) Basarabia e România, iar hotarul de la Prut trebuie dat jos o dată și pentru totdeauna!”, a scric Chirtoacă ...

Read More »

Dacian Cioloș, în Italia, la comemorarea victimelor cutremurului

Premierul Dacian Cioloș și ministrul Muncii, Dragos Pîslaru, se află marți în Italia, pentru a fi alături de comunitatea de români afectată de cutremur. Potrivit unui comunicat al Guvernului, prim-ministrul și ministrul Muncii se întâlnesc cu cei patru cetățeni răniți și cu familiile de români din tabăra de sinistrați din zona Amatrice. În cursul serii, premierul Cioloș și ministrul Pîslaru ...

Read More »

Japonia: Un puternic taifun se îndreptă spre zona afectată de uriașul tsunami din 2011

Un puternic taifun numit Lionrock, al 10-lea al acestui sezon din Asia, este așteptat să ajungă marți în zonele de coastă din nord-estul Japoniei, în regiunea sinistrată după giganticul tsunami din martie 2011, potrivit agenției meteo naționale (Japan Meteorological Agency), informează agenția France Presse (AFP). La ora 0:00 GMT acesta se afla în largul prefecturii Chiba, la est de Tokyo, ...

Read More »

A murit actorul Gene Wilder, un gigant al comediei americane

Actorul american Gene Wilder, interpretul de neuitat al personajului ‘Willy Wonka’ și figură centrală a mai multor comedii realizate de Mel Brooks, a murit luni la vârsta de 83 de ani, potrivit publicației Variety, citată de AFP. Gene Wilder, al cărui nas proeminent și al cărui păr creț i-au făcut chipul celebru, a murit din cauza unor complicații la boala ...

Read More »