Breaking News

Tony Blair le cere susținătorilor UE să lupte împotriva Brexitului și nu exclude un al doilea referendum

 

Fostul premier laburist britanic Tony Blair le-a cerut vineri celor care pledează pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană să lupte împotriva Brexitului și nu a exclus posibilitatea organizării unui al doilea referendum pe această temă, informează EFE.

‘Nu există motive pentru a exclude vreo opțiune’, a declarat Blair la postul BBC Radio 4, care l-a intervievat pe tema unui articol publicat vineri de fostul prim-ministru în ziarul proeuropean New European, în care insistă asupra mobilizării britanicilor care se opun ieșirii țării lor din UE.

În interviul radiofonic, Blair a avertizat că negocierile cu Bruxellesul vor fi ‘foarte dure’, pentru că executivul britanic nu va negocia cu un grup de oameni de afaceri pe care i-ar putea interesa ca țara să rămână pe piața unică, ci ‘cu lideri politici ai UE și ai parlamentelor’ naționale. ‘Ceea ce vreau să spun este că trebuie să ne păstrăm deschise opțiunile’, a spus Blair.

În articolul publicat în New European, fostul lider laburist a explicat că, deși trebuie să se respecte voința britanicilor, care au votat în proporție de 51,9% în favoarea ieșirii din UE, această voință ‘se poate schimba pe măsură ce apar mai multe informații, iar faptele înlocuiesc revendicările’.

‘Poate că (voința oamenilor) nu se va schimba, caz în care oamenii, la fel și eu, vom trebui să acceptăm acest lucru. Dar nu există nicio îndoială că avem dreptul să încercăm să convingem și să prezentăm argumentele, și să nu fim obligați să susținem o decizie care, sincer, cred că va fi o catastrofă pentru țara pe care o iubim’, a scris Blair în articolul său. ‘Trebuie să recunoaștem că în momentul de față noi suntem insurgenții. Trebuie să construim structura pentru a ne mobiliza și a ne organiza’, a mai scris fostul premier britanic.