Traian Băsescu: O poziție matură a Parlamentului ar fi următoarea – lăsați 13 și 14 așa cum sunt

Senatorul PMP Traian Băsescu a propus plenului Camerei superioare ca atât OUG 13, cât și OUG 14 să fie lăsate „așa cum sunt” pentru a nu genera confuzii, urmând ca ambele să fie respinse în Parlament după punerea în acord a Codului penal și a Codului de procedură penală cu deciziile CCR și cu Directiva 343 a UE.

„Personal — și credeți-mă că o spun din experiență — am impresia că Parlamentul și prima Cameră sesizată, Senatul, au intrat într-un joc al populismelor, un joc pe care nu avem dreptul să îl facem. Spre exemplu, vrem să ne dovedim loialitatea față de cine nu știu, abrogând sau aprobând prin lege OUG 14. Unii colegi, în exces de loialitate, tot așa — neînțelegând față de ce, vor și 13 și 14. Părerea mea (…) este că oricare dintre acțiunile pe care le introducem va genera mai multă confuzie și pot să vă dau câteva articole din Constituție ca să vă arăt că vor apărea din nou discuții, dispute, confuzie. De aceea, cred că o poziție matură a Parlamentului ar fi următoarea: lăsați 13 și 14 așa cum sunt. OUG 13 este abrogat prin OUG 14. Iar Comisiile juridice ale celor două Camere să ia toate deciziile CCR și Directiva 343 a UE să facă toate modificările și la momentul la care trecem toate modificările la Cp și Cpp, prin Parlament, abrogăm ambele OUG, și 13 și 14. Le respingem. Cred că altfel intrăm într-un joc din care și judecătorilor le va fi greu să se descurce”, a declarat marți Traian Băsescu.

Senatorul PMP a punctat faptul că, în opinia sa, s-ar impune constituirea unei comisii comune a Parlamentului care să aibă ca obiectiv modificarea celor două Coduri, precum și a legii de punere în aplicare a Codurilor.

„Aprobând azi OUG 14, lăsând în suspensie OUG 13, Parlamentul, Senatul ca primă Cameră sesizată, trebuie să dea un semnal că nu ne spune nici președintele ce avem de făcut, nici Guvernul, ci ne luăm treaba de for legiuitor și ne-o facem bine prin constituirea unei comisii largi, Cameră și Senat, cu cei mai experimentați juriști, cu consultări cu avocați, procurori și judecători, o aducere la zi a celor două Coduri, inclusiv a legii de aplicare a Codurilor, pentru că acolo avem probleme de constituționalitate în mod cert”, a mai spus fostul șef al statului.