Femeile liberale din Iași susțin lupta împotriva violenței domestice

Organizația Județeană a Femeilor Liberale Iași trage un semnal de alarmă cu privire la amploarea luată în ultimul timp de fenomenul care vizează violența domestică. „Toate demersurile noastre privind combaterea violenței domestice au vizat informarea corespunzătoare a cât mai multor persoane, ajutorul concret acordat victimelor agresiunilor produse în familie și  mai ales încurajarea acestora să se adreseze instituțiilor publice abilitate. Numărul de telefon gratuit și non-stop la care victimele (sau orice persoană martoră la astfel de fapte antisociale) pot apela și primi ajutor specializat este 0800 500 333. Personal, consider că dreptul la siguranţă al victimelor violenței domestice, existenţa serviciilor de consiliere, a adăposturilor şi a ordinelor de protecţie reprezintă o prioritate pentru noi toți”, a declarat Maria Cabalău, președinta Organizației Județene de Femei a PNL. În acest context, cu ocazia Zilei de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, membrele OJFL Iaşi vor vizita femeile si copiii din Centru Social pentru Ocrotirea Victimelor Violenței Domestice Iași, instituție către de-a lungul anilor au fost îndrumutate multe persoane aflate în dificultate. „Vrem să oferim simbolic o floare, un mărțișor, dar mai ales dorim ca toate aceste persoane să știe că nu sunt singure, iar campaniile noastre antiviolență vor continua și anul acesta, a precizat Maria Cabalău. Potrivit statisticilor Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor, în România s-au înregistrat oficial în ultimii ani peste 134.000 cazuri de violenţă domestică. În realitate, cifra este mult mai mare, deoarece multe femei nu au curajul să reclame abuzul. Organizaţia Judeţeană a Femeilor Liberale Iaşi a desfășurat în ultimii ani numeroase acțiuni, întâlniri cu cetățenii și dezbateri publice pe tema violenței domestice, care au avut ca scop diminuarea sau chiar eliminarea consecințelor psihologice negative asupra victimelor, în special, cît și a societății, în general. (E.M.)