Isabelle Gullden şi Jelena Grubisic şi-au prelungit contractele cu CSM Bucureşti

Isabelle Gullden și Jelena Grubisic vor juca și în următoarele două sezoane pentru CSM București, se precizează într-un anunţ postat pe pagina de internat a clubului.  Sosită la CSM Bucureşti în vara anului 2015, Isabelle Gullden a reuşit să câştige, chiar din primul an, tot ce se putea alături de echipa Tigroaicelor: Liga Campionilor, Liga Naţională, Cupa României şi Supercupa României. Isabelle Gullden (27 ani) şi-a adus din plin aportul la reuşitele clubului, devenind cea mai bună marcatoare a Ligii Campionilor (2015/2016) şi a finalei Ligii Campionilor (15 reuşite). “Am decis să rămân la CSM pentru încă doi ani, pentru că îmi place foarte mult aici. Am venit din Danemarca cu gândul de a câştiga trofee. În primul sezon am câştigat Champions League, iar acum îmi doresc mai mult. Fanii sunt minunaţi! Momentele în care vin la mine, după meci, şi îmi spun cât de mult mă apreciază, fac ca toate eforturile depuse să merite”, a spus Gullden. Jelena Grubisic a sosit la CSM Bucureşti în 2015 şi a contribuit din plin la câştigarea triplei din sezonul 2015/16, fiind aleasă “Cea mai valoroasă jucătoare” a turneului Final 4 – Champions League din Budapesta. “Sunt foarte entuziasmată pentru semnarea prelungirii contractului. Am reuşit să câştigăm trofee importante sezonul trecut şi aştept cu nerăbdare să continuăm seria rezultatelor foarte bune. Avem o echipă foarte bună, în continuă creştere, iar fanii sunt cu adevarat minunaţi”, a declarat Grubisic.