Coreea de Sud avertizează Phenianul să nu mai încalce acordul privind armistițiul

Phenianul a încălcat acordul privind armistițiul cu Coreea de Sud în această lună, atunci când soldați nord-coreeni au împușcat și rănit un camarad care trecuse granița către Sud, iar acest tip de comportament nu trebuie să se repete, a avertizat luni ministrul apărării sud-coreean Song Young-moo, transmit Yonhap și Reuters.

În urmă cu două săptămâni, un soldat nord-coreean a dezertat în favoarea Coreei de Sud, în zona de securitate comună Panmunjom (JSA), după ce a fost rănit prin împușcare de armata nord-coreeană. JSA este o fâșie îngustă de pământ la granița dintre cele două Corei unde soldați sud-coreeni și nord-coreeni asigură paza frontierei stând față în față.

”A deschide focul de armă către Sud în direcția unei persoane care dezertează reprezintă o încălcare a acordului privind armistițiul. Trecerea liniei de demarcație militară este o încălcare (a acordului), iar portul de arme automate în JSA o altă încălcare”, a declarat ministrul apărării sud-coreean, Song Young-moo, în timpul unei vizite la Panmunjom.

După incidentul din 13 noiembrie din zona demilitarizată de la frontiera intercoreeană, Phenianul a înlocuit gărzile staționate la Panmunjom. Soldații nord-coreeni au consolidat secțiunea respectivă prin săparea unui șanț și plantarea de copaci.

Soldatul nord-coreean care a dezertat, identificat după numele de familie Oh, a fost supus mai multor operații într-un spital sud-coreean, pentru a i se extrage gloanțele. În Coreea de Sud, șase militari — trei sud-coreeni și trei americani — au primit săptămâna trecută recompense din partea Forțelor americane din Coreea în semn de recunoaștere a eforturilor depuse pentru salvarea dezertorului nord-coreean.

AGERPRES